În clasa a XII-a era exmatriculat. A mers pe drumul lui, a muncit, iar la 20 de ani a ajuns în topul tinerilor milionari din Silicon Valley. Povestea lui Sebastian Dobrincu a fost spusă la „Oamenii dimineții”, de la Digi24.
Potrivit unui raport al celor de la Yahoo! Finance, citat de publicația Forbes, numai până la sfârșitul lui 2019, Silicon Valley a produs nu mai puțin de 5.000 de milionari. Printre aceștia se numără și Sebastian Dobrincu, un tânăr de numai 20 de ani din România, care este și unul dintre cei mai tineri milionari pe care i-a dat Silicon Valley.
Sebastian s-a născut în București și, încă de la o vârstă fragedă, a demonstrat că este talentat și pasionat de programare și tehnologie. La vârsta de numai 7 ani a început să învețe despre sofware. Pentru că prima carte pe care a citit-o a fost una de programare.
”M-au învățat ai mei să citesc de pe la grădiniță, dar descifram cartea aia de unul singur și știu că mă culcam cu ea în mână și mă trezeam cu ea în mână și îmi plăcea la nebunie. Mi-am construit propriul joc de șah și am băgat un buton ascuns acolo în joc, pe care doar eu îl știam, și când îl apăsam, îi dădea înapoi mutarea jucătorului respectiv sau îmi calcula mie automat cea mai bună mișcare, în funcție de cum sunt poziționate piesele pe tablă în momentul ăla și dintr-o dată am devenit cel mai bun șahist din cercul meu de prieteni”, mărturisește el acum despre ”începuturi”.
În următorii 10 ani a continuat să-și cultive abilitățile de programator și inginer. Spotify, Facebook și TikTok au fost impresionați de talentul lui.
Însă Sebastian nu s-a oprit aici. La numai 17 ani a fondat Storyheap, o platformă care a devenit lider de piață pe zona de social media content marketing. Storyheap a fost un hit încă de la lansare și în scurt timp Sebastian avea o listă lungă de clienți faimoși, printre care Selena Gomez, Tumblr, Hulu, Universal Music sau Shake Shack.
Avea 14 ani, 15 ani, când a avut primul job la birou, era un start-up german, care își deschisese sediu în România. Numai că nimeni nu știa că el era minor. A fost destul de bun cât să pară mai matur la interviu.
”La școală nu știau că eu merg la birou, iar la birou nu știau că eu sunt în școală și trebuia să fug de la școală când se suna, să alerg la birou. Acolo băgam o scuză că, mamă, ce trafic era! M-ascundeam când aveam conferințe cu echipa, mă ascundeam în baie, să nu se audă că sună clopoțelul, și se auzea în conferință că e școală. A fost o experiență ușor traumatizantă, dar uite că am strâns din dinți și am trecut prin asta și acum mă bucur când mă uit în spate cu mândrie”, povestește Sebastian.
”Deși nu am avut probleme în primii 11 ani de școală cu profesorii, în clasa a 12-a s-au decis să mă exmatriculeze, pentru că ajunsesem să lipsesc de la școală, nu le-a mai convenit faptul că eu nu mai particip la olimpiadă, deși eu eram pus în clasa respectivă special ca să duc mai departe numele liceului la olimpiade, la concursuri. Să excelez și la istorie, și la geografie, și la matematică, și la biologie, mi se pare un pic supraîncărcat. În momentul acela visul meu era să ajung corporatist pe undeva, să lucrez ceea ce îmi place, pe calculator, să fiu programator”, a mai spus acesta.
”Cumva eram liniștit, la locul meu, eram împăcat cu tot ce se întâmpla în viața mea, și asta a venit ca o furtună, de nicăieri. Eram un elev exmatriculat, care, cel puțin din afară nu părea că mai are multe pârghii de salvare și a fost un moment greu. Era și multă presiune din partea părinților și m-am simțit eu oribil, că simțeam că nu îi fac mândri prin ceea ce făceam. Am avut în schimb multe momente care mi-au dat multă încredere. De exemplu când am fost invitat de cei de la Facebook, de cei de la Apple, în California, să îi cunosc. M-am întâlnit cu Mark Zuckerberg, care m-a influențat foarte mult, m-a schimbat foarte mult și mi-a schimbat traiectoria în viață. Am ajuns să înțeleg cum funcționează lumea tehnologiei în California. Mi-au deschis niște perspective pe care nu le aveam înainte și m-au ajutat să țintesc mult mai sus, și să înțeleg că nu sunt chiar așa limitat în variantele mele, așa cum îmi spuneau profesorii și conducerea școlii când m-au exmatriculat”, își amintește acum momentul.
A luat Bacalaureatul american cu notă mare, a absolvit și facultate și acum este unde este.
Firme ca Facebook și Apple se bat să-l angajeze. Însă Sebastian a refuzat ofertele. Are propriile planuri și vise, la care nu vrea să renunțe. Iar pentru ca ele să devină realitate, trebuie să rămână independent.
Mai multe despre Sebastian Dobrincu, AICI.