Europenii pregătesc sancțiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu SUA, potrivit lui Emmanuel Macron

17 Mai 2025
Europenii pregătesc sancțiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu SUA, potrivit lui Emmanuel Macron

În contextul reluării discuțiilor de pace între Kiev și Moscova, liderii europeni își coordonează pașii cu administrația americană în vederea impunerii unor noi sancțiuni împotriva Rusiei. Aflat la Tirana, președintele francez Emmanuel Macron a declarat că singura propunere concretă apărută în urma negocierilor de la Istanbul rămâne un armistițiu necondiționat. În paralel, europenii și Washingtonul se pregătesc să reacționeze în cazul în care nu vor exista răspunsuri pozitive din partea Kremlinului, în timp ce președintele Donald Trump ia în calcul contacte directe cu Vladimir Putin pentru clarificări suplimentare, scrie Le Monde

După discuțiile dintre Kiev și Moscova desfășurate la Istanbul, „ceea ce rămâne valabil (...) este singura propunere concretă care a fost făcută: un armistițiu necondiționat”, a declarat președintele francez aflat la Tirana.

„Continuăm (...) să pregătim noi sancțiuni în coordonare cu Statele Unite ale Americii, în cazul în care acestea [Rusia] nu vor da un răspuns pozitiv”, a adăugat el.

Delegația ucraineană așteaptă „în următoarele ore” un „răspuns la cererile formulate” către partea rusă, a mai spus Emmanuel Macron, menționând că europenii vor avea, la rândul lor, noi schimburi de opinii cu Donald Trump.

Președintele Trump „intenționează să organizeze discuții cu partea rusă pentru a clarifica ceea ce s-a întâmplat”, a mai precizat Macron, evocând posibile „contacte telefonice” inițiale cu Vladimir Putin.

Alte stiri din Externe

Ultima oră