„Singurul motiv pentru care nu râdem este pentru că ne-am plictisit”, a spus premierul ungar, ca reacție la raportul Parlamentului European care a declarat că Ungaria nu mai poate fi considerată o democrație deplină. Orban a respins rezoluția drept „o glumă”, scrie Associated Press.
În declarația adoptata joi cu 433-123 cu 28 de abțineri, parlamentarii Uniunii Europene au afirmat că Ungaria a devenit „un regim hibrid de autocrație electorală” sub guvernul naționalist al lui Orban și a subminat valorile UE până la îndepărtarea țării din comunitatea democrațiilor.
Membrii legislativului UE și-au exprimat în mod special îngrijorarea cu privire la sistemele constituționale și electorale ale Ungariei, independența judiciară, posibila corupție, neregulile privind achizițiile publice, drepturile LGBTQ și libertățile media, academice și religioase.
„Mi se pare amuzant”, a spus Orban în capitala Serbiei, Belgrad, după ce a primit cea mai înaltă decorație sârbă de la aliatul său populist apropiat, președintele sârb Aleksandar Vucic.
„Singurul motiv pentru care nu râdem este pentru că ne-am plictisit. Este o glumă plictisitoare. Este a treia sau a patra oară când adoptă o rezoluție de condamnare a Ungariei în Parlamentul European. La început, am crezut că este semnificativ. Dar acum o vedem ca pe o glumă”, a spus el.
Votul rezoluției a fost cea mai recentă confruntare dintre instituțiile UE și guvernul lui Orban de la Budapesta. Brațul executiv al blocului, Comisia Europeană, urmează să anunțe duminică că este pregătită să suspende plățile unor fonduri UE către Ungaria din cauza presupuselor încălcări ale democrației. Ungaria a aderat la UE în 2004.
Declarația, deși este un gest simbolic, diferențiază Ungaria de alte țări membre ale UE prin presupusul eșec de a susține valorile consacrate în tratatul UE, inclusiv „respectul pentru demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectul față de drepturile omului, inclusiv drepturile persoanelor aparținând minorităților.”
Rezoluția, care a fost aprobată în timpul unei sesiuni plenare de la Strasbourg nu impune nicio sancțiune guvernului lui Orban și nici nu obligă alte țări UE să întreprindă anumite măsuri.
La Belgrad, Orban și-a reiterat criticile față de sancțiunile UE împotriva Rusiei pentru agresiunea sa din Ucraina, începută în februarie.