Faptul că o ființă aleasă să conducă o națiune are un bun simț peste care nu poate trece chiar fiind în această poziție e un fapt ce n-avea cum să se întâmple pe meleagurile românești, unde democrația e o chestie mică, neagră și care respiră greu nu numai în ultimii 27 de ani.
Președintele Islandei, da, țara ai cărei suporteri au făcut furori în tribune la cel mai recent campionat european de fotbal, pe numele lui Gudni Johannesson a fost surprins în timp ce aștepta plin de răbdare să-i vină rândul la o pizzerie.
Îmbrăcat elegant, inspirând în jur totuși imaginea autorității cu care a fost învestit, oricât crâcni cârcotașii, președintele Islandei nu poate fi acuzat de faptul că a ieșit la un "duș de mulțime" (duș, pentru că populația Islandei nu e chiar numeroasă), pentru că tocmai a preluat prerogativele, de la 1 august.
Totuși, specialiștii în Public Relation, ar putea prelua modelul, de succes după reacția provocată pe internet, unde imaginile s-au viralizat, și chiar mâine, v-ați putea trezi la coadă la covrigi avându-l în coastă pe globe-trotter-ul Iohannis, că și-așa. diferența de nume nu-i prea mare... hm, dar cea de educație?!