Într-un moment în care Uniunea Europeană trebuie să facă față unui aflux de imigranți copleșitor (peste 100.000 de imigranți au ajuns în Europa în iulie, potrivit agenției europene Frontex), Ministerul slovac de Interne a anunțat joi că Bratislava intenționează să primească 200 de refugiați în doi ani. Singura problemă este că Slovacia vrea ca aceștia să fie exclusiv creştini. Ivan Metik, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, a declarat pentru BBC că musulmanii nu vor fi acceptaţi pentru că nu există moschei în ţară şi aceştia nu s-ar simţi acasă.
”Am putea prelua 800 de musulmani, dar n-avem nicio moschee în Slovacia şi deci cum să se integreze musulmanii dacă nu le va plăcea aici? Vrem să ajutăm Europa cu acest val migratoriu, dar oricum noi suntem doar o ţară de tranzit. Oamenii nu vor să rămână aici”, a argumentat Metik, negând faptul că această decizie este discriminatorie.
”Creștinii au mari capacități potențiale de a se integra de manieră transparentă în societatea noastră”, a explicat și Michaela Paulenova, alt purtător de cuvânt al ministerului, pentru la-croix.com.
Această decizie este contestată de Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR). ”Cerem ca statele să nu facă nicio discriminare”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR pentru Europa Centrală.
Potrivit Michaelei Paulenova, posibilitatea ca Slovacia să selecteze imigranții în funcție de religia lor sau de alte criterii este obiectul unor negocieri cu Comisia Europeană.
Totuşi Annika Breithard, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, a afirmat că statelor membre le este interzisă orice formă de discriminare.
Slovacia, țară cu 4,5 milioane de locuitori, a acordat azil unui număr de 650 de persoane în total de la separarea ei de Republica Cehă în 1993, potrivit Ministerului de Interne.
Un sondaj de opinie dat publicității acum două luni arăta că 70% dintre slovaci se opuneau primirii de imigranți în țara lor. (M.C)