Stephanie Lamy, autoarea „Agora toxica”, analizează pentru Le Monde modul de funcționare al propagandei rusești și principalele sale trucuri.
Cadavrele a sute de civili care zăceau pe străzile din Bucha, Ucraina, tocmai fuseseră descoperite pe 2 aprilie, când a început să circule pe internet primul conținut care să nege realitatea masacrului. În câteva zile s-au revărsat o mulțime de teorii întortocheate, bazate pe un detaliu microscopic al unui reportaj, pe un filmuleț al filmării unui film deturnat, de parcă totul ar fi util ca să semene îndoială, cât mai repede.
- Unele dintre falsurile care circulă despre Bucha se bazează pe ideea că morții sunt manechine. Cum se explică această întorsătură specială de gândire?
Acest tip de „intoxicare” este produs ca parte a strategiei agresorului, numit în engleză Darvo (acronim pentru deny, attack and reverse victim and offender), de a „ataca și discredita victimele violenței”. De exemplu, în timpul masacrului din Sandy Hook din Statele Unite ale Americii din 2012, ideea că au existat crisis actors [teoria conform căreia actorii profesioniști pretind că sunt victime] a fost foarte răspândită. Nu este de mirare că procesul a fost copiat pentru Ucraina, este vorba despre aceleași comunități.
Acesta este motivul pentru care nu ar trebui să priviți fake cu fake, ci să observați tactica. Sunt mereu aceleași. Ei aplică această matrice, acest mod suspect de raționament fiecărui conținut și trebuie doar să o aplice în fiecare situație.
- Despre arta operațională a armatei ruse se vorbește adesea în domeniul militar. Putem vorbi de artă operativă și în domeniul dezinformarii?
Da, astea sunt lanțuri de producție, cu logistică, oameni care au roluri diferite. Este o organizație socială pe care o observăm pentru fiecare comunitate de acțiune, chiar dacă probabil este mai instituționalizată pe măsură ce ne apropiem de Stat și de Kremlin. Dar trebuie să ne amintim că acest fenomen este „cross-platform” și aceste grupuri comunică între ele.
- Putem echivala cazurile de dezinformare ucraineană cu dezinformarea rusă?
Aș vorbi mai degrabă pe partea ucraineană de informare greșita, adică informații care sunt incorecte, dar care au fost adevărate sau parțial adevărate la un moment dat. În acest moment, ne aflăm într-o situație fluidă, în care ceea ce putem ști se schimbă rapid. Putem cita episodul din Insula Șerpilor [autoritățile ucrainene anunțaseră moartea a treisprezece soldați, înainte de a da înapoi], derapaje precum fantoma de la Kiev [o legendă urbană care atribuie fapte extraordinare unui pilot de avion ucrainean probabil imaginar ] și încercări de acoperire a crimelor de război, cum ar fi soldații ucraineni care torturau soldații ruși. Dar chiar și în aceste povești, s-a recunoscut în cele din urmă nevoia de investigație. Există, de asemenea, probabilitatea ca cifrele victimelor trupelor să fi fost subestimate.
Dar, practic, nu vorbim despre același lucru. Rusia atacă Ucraina și întoarce situația agresor-agresat, prin diverse tactici de arme semantice, pentru a schimba percepția unui anumit public, pentru a face Rusia să apară ca victimă și pentru a justifica violența.
- Vorbești despre „strategia grăuntelui de nisip”, ce este?
Este captarea atenției asupra detaliilor minime, în timp ce comiterea violenței este mult mai largă decât atât. De exemplu, în cazul lui Bucha, forțarea publicului să se concentreze asupra stării de descompunere a corpurilor, ceea ce necesită o investiție foarte puternică de atenție și emoție. Când ne concentrăm pe un astfel de detaliu, restul nu îl mai vedem. Acest lucru te face să uiți că acest grăunte de nisip este așezat pe o plajă formată din mii de boabe de nisip. Este o formă de diversiune, de manipulare a atenției mai presus de toate. Uităm cadrul larg, faptul că Rusia atacă Ucraina, ceea ce este o crimă, și că sunt mii de victime.
- Unele falsuri par grotești. Este acesta un semn de amatorism sau că nu este nevoie de falsuri foarte elaborate pentru a perverti informația?
Problema este că atunci când avem un cadru de lectură „adevărat sau fals”, uităm că aceste campanii au scopul de a distrage atenția. Numai faptul că se vorbește despre asta e de ajuns. Nu trebuie ca falsul să fie bine realizat. Trebuie doar să capteze atenția. Și din acest punct de vedere, oricât de grosolan ar fi falsul, scopul este atins.
- Unele fotografii și videoclipuri folosite în propaganda pro-Kremlin vin de la TikTok, altele de la Telegram, încă de la American Press... Cum este posibil să le găseasca și să le exploteze atât de repede?
Ne confruntăm cu o acțiune colectivă, cu oameni extrem de angajați și receptivi, mai ales în contextul unui război. Conținutul care circulă este aproape în totalitate preluat din mass-media pro-ucraineană. Aceste comunități de acțiune – ca să nu spunem conspirative – vor căuta informații sau imagini pentru a le distorsiona și a le decontextualiza. Ei nu creează nimic, acţionează ca reacţie la conţinutul pro-ucrainean deja difuzat pe scară largă. Asta arată că ei monitorizează aceste rețele, că sunt organizați.
- Prin extensie, vorbim frecvent de „troli ruși”: este acesta un termen potrivit?
Când auzim de troli, este adesea pentru a desemna faza de „amplificare” a unei campanii de dezinformare. În spate, nu trebuie să uităm că există întotdeauna oameni. De ce o fac? Care este beneficiul pentru ei? Sunt motive foarte diferite. Unii o fac pentru bani, știm că există ferme de troli în țările din Est, chiar și în Rusia. Uneori, unii o fac din motive profesionale, pentru a obține, de exemplu, avansare într-o carieră, de exemplu în serviciile de informații.
Dar de ce o persoană obișnuită participă la astfel de operațiuni în Europa? Ne lipsesc studiile sociologice care să o explice. Din discuțiile mele cu acest tip de oameni, le permite să se simtă apreciați. Studiile arată că transmisia produce endorfine, hormonul plăcerii. Acțiunea lor este apreciată și sistemul lor de credințe este întărit. Dar insist că aceasta este o acțiune colectivă. Dacă nu toti au intenția de a face rău, ea exista la oamenii care conduc aceste campanii de dezinformare.
Stephanie Lamy este co-fondatoare a asociației danaides.org, care dezvoltă instrumente digitale pentru a ajuta civilii din zonele de conflict și este autoarea cărții Agora toxica, societatea incivilă în era internetului care analizează funcționarea propagandei ruse și a releelor acesteia în societatea civilă.
