Atacat cu violență de anumiți comentatori pentru ceea ce li s-a părut a fi o distanțare față de Ucraina și o condamnare blândă a Rusiei, scriitorul Jean-Paul Brighelli a lărgit dezbaterea în revista Causeur: oare suntem cu adevărat capabili să judecăm regimurile care nu au nimic de-a face cu ale noastre – asta dacă înca mai credem că noi înșine suntem în democrație?
În toate lucrurile trebuie să ne întoarcem la origine: democrația a fost instituită de micile state grecești în jurul secolului al V-lea î.Hr. JC. Ea presupunea o participare generală a cetățenilor, care exclude femeile, metecii (cei care s-au născut în afara limitelor orașului, grecești sau nu) și sclavii. Adică 9/10 din oraș.
Și din nou, limitând astfel reprezentativitatea, democrațiile nu au fost imune la populiști – li se spunea atunci „demagogi” – sau la excese mortale. Vezi ce spune Aristofan despre asta în Cavalerii sau în Adunarea Femeilor.
Cetăţenii atenieni, într-o economie servilă, erau leneşi care puteau să-şi dedice tot timpul politicii. Și totuși, ei nu erau cu mult mai luminați decât contemporanii noștri. Dacă Demostene nu ar fi fost acolo...
Democrația ateniană este și o democrație directă: fiecare vede ce votează vecinul său, deoarece se face în public. Și orice cetățean poate cere alungarea unui astfel de politician care-l nemulțumește. Un proces atât de instabil încât la prima confruntare cu Sparta, care era un sistem regal bicefal, democrația ateniană a fost spulberată.
Montesquieu preferă republicile aristocratice, unde câțiva indivizi luminați ghidează plebea. Democrația și oligarhia sunt în ochii lui două perversiuni majore ale ideii republicane.
Geniul francez ...
Totuși, pe acest model democratic s-a format Prima Republică Franceză în 1792: revoluționarii erau cufundați în referințe străvechi la acea vreme. Votul cu mâna ridicată, în special, face posibilă identificarea opiniilor fiecăruia – și eventual sancționarea acestora, conform tarifului unic al ghilotinei.
Modelul nu a supraviețuit venirii lui Bonaparte - la fel cum a doua republică nu a supraviețuit loviturii de stat a lui Napoleon al III-lea.
Franța este tot ceea ce îți dorești, cu excepția unei țări democratice. Este eminamente regalistă, iar Constituția Republicii a cincea este doar o adaptare, de către un discipol al lui Maurras, a principiilor regaliste la un regim prezidențial. Tot lui Macron îi atribuim, dacă va fi reales, dorința de a impune o reformă constituțională care să întărească acest aspect prezidențial – în concordanță cu geniul național francez.
Țările slave vor țari
Fiecare țară are tendințe profunde care trebuie cunoscute înainte de a decide în locul lor. Importul democrațiilor în țările din Est sau în țările arabe a fost o idee foarte proastă - și există doar parodii, fie în Rusia, fie în China, cu un președinte pe viață, în Ucraina cu lovituri de stat succesive, sau cu „bărbați puternici” în țările din Orientul Mijlociu care și-au oferit o „primăvară arabă” doar pentru a instala lideri pe viață. ISIS și-a datorat succesul local doar credinței că diferiții „califi” care l-au condus, Abu Omar al-Baghdadi sau Abu Bakr al-Baghdadi, au fost trimiși de la Dumnezeu.
Cei care nu acceptă această greutate a istoriei și a tradiției sunt pur și simplu aculturați. Eliminarea, de exemplu, a lui Saddam Hussein sau Gaddafi a fost o greșeală foarte dăunătoare, „raïs”-ișii, după cum se spune, erau garanții ale stabilității. În Irak, puterea șiită a oferit rapid o alternativă adecvată – spre supărarea americanilor. În Libia, facțiunile se ciocnesc pentru a decide cine va fi calif și pentru a destabiliza toată Africa. Felicitări din nou celor care în numele „democrației” au distrus prin forță echilibrul fin care domnea atunci.
Erdogan a înțeles că turcii cereau un pașă. Dacă are el această statură, asta este o altă întrebare – chiar dacă se dovedește foarte abil în criza ruso-ucraineană.
Este atât de adevărat încât, în aprilie 2008, „la summit-ul NATO de la București, Germania s-a declarat împotriva lansării procesului de aderare pentru Ucraina și Georgia, poziție împărtășită de președintele Sarkozy, considerând că acestea nu sunt democrații suficient de stabile”. Eadevarat: țările slave vor țari. Putin joacă rolul cu bucurie, Zelensky este o parodie. Iar Viktor Orban este un țar atât de mare încât Comisia Europeană, anticipând realegerea sa triumfătoare, pregătise înainte de rezultatele maghiare „măsurile de răzbunare” pe care tocmai le-a anunțat.
Exportul principiului democratic în țări care nu sunt făcute pentru el provoacă inevitabil dezordine. Africa a plătit tributul încă de la independența din anii 1960. Orientul Mijlociu a fost destabilizat: incursiunile rusești sau americane în Afganistan au dovedit suficient că niciunul dintre ei nu a studiat istoria acestei țări tribale. Cât despre „presiunile” pe care le exercităm, cu fiecare vizită de stat în China, pentru ca această țară de împărați să devină democratizată, ele sunt doar vitrine pentru mass-media. XI Jinping, după Mao, este succesorul lui Qin Shi Huang (secolul al III-lea î.Hr.), constructorul Marelui Zid și stăpânul soldaților de teracotă ai mausoleului său.
Democrația liberală, un orizont de neîntrecut?
Nu se pot impune unei țări moravuri politice contrare istoriei sale. Așa provoci revolte, revoluții sau, mai rău, războaie. NATO presupune în însăși organizarea sa că toate „democrațiile” care au aderat funcționează pe modelul american. Cum vă așteptați ca slavii să se raporteze la aceasta - sau chiar să o tolereze? Sau Franța, care s-a opus mereu acestei alianțe impuse peste Atlantic?
Trebuie să fii american pentru a crede că democrația liberală este orizontul politic de neîntrecut al speciei umane. Ungaria și alții câțiva au inventat democrația „iliberală”, care ne este prezentată ca un monstru oribil, când este doar consecința erorilor de judecată.
Simt că m-am oferit criticilor. Dar istoria evoluează atât de încet încât instaurarea democrațiilor în țările care nu o doresc nu poate decât să funcționeze defectuos. Și nu prin impunerea de sancțiuni Rusiei - care ne lovesc mai întâi pe noi - îi vom împinge pe ruși să-și schimbe regimul: dacă va fi nevoie, îl vor înlocui pe Putin cu un lider și mai imperial.
