Șefii de stat și de guvern, reuniți joi și vineri în cadrul Consiliului European, nu au aprobat propunerea Comisiei Europene de repartizare a imigranților ilegali prin cote obligatorii între statele membre. A fost acceptată, în schimb, redistribuirea 'voluntară' a 40.000 de refugiați sirieni și eritreeni sosiți în Italia și Grecia, plus a încă 20.000 de refugiați în următorii doi ani, transmite agenția EFE.
Primul anunț a fost făcut joi seara de cancelarul german Angela Merkel, care a confirmat că repartizarea refugiaților se va face pe o 'bază voluntară' și că 'toate statele membre doresc' să participe.
Totuși, Bulgaria și Ungaria vor fi scutite, întrucât liderii europeni au considerat că acestea suportă deja o puternică presiune prin sosirile masive ale imigranților ilegali, a precizat apoi președintele Consiliului European, Donald Tusk.