Cetăţeanul moralizator refuză orice compromis cu preşedintele rus, pe care îl asociază cu diavolul. Diplomatul știe că nu are altă opțiune, scrie în Le Point Gérard Araud, fost amabsador francez in SUA
"De-a lungul carierei mele, am fost frapat de neînțelegerea care desparte diplomatul de cetățean. Nu vorbesc despre caricaturile care apăreau cândva ci mă refer la dezbaterea mereu reînnoită asupra moralității în politica externă. Iat-o din nou în plină desfășurare, cu ocazia războiului din Ucraina: Rusia și-a atacat vecinul; armatele sale au comis atrocități; au distrus sistematic infrastructura civilă a inamicului său. Concluzia care trebuie impusă, ni se spune la tv, este evident să apărăm binele și să pedepsim pe cei răi. Orice altă politică ar fi slăbiciune imorală.
Dar diplomatul recunoaște aici, încă o dată, inevitabila confuzie pe care o face cetățeanul între morala interpersonală și relațiile internaționale. Criticați cinismul sau lipsa de principiu a diplomatului. Dar în viața de zi cu zi puteți apela la polițist și la judecător să îndrepte greșelile, în timp ce pe scena internațională nu există nici polițist, nici judecător care să sancționeze răul și să răsplătească binele. Există prăpastia pe care cetățeanul nu vrea să o vadă între viziunea lui civilizată a interacțiunii cu semenii săi și obligația pe care o are diplomatul de a-și îndrepta politica țării sale într-o junglă în care nimic și nimeni nu va veni să ajute la promovarea moralității.
Fie că o țară o invadează pe alta, fie că își persecută populația sau își încalcă angajamentele, diplomatul nu va avea alta soluție decât să suporte sau să-și ia dreptatea în propriile mâini. Confruntat cu diavolul, nu are de ales decât să-i vorbească sau să-l omoare.
Pacea nu s-a bazat niciodată pe „încredere”
Dar, îmi vei spune indignat, diavolul, nu putem avea încredere în el! Vladimir Putin nu va onora un acord, așa cum a demonstrat deja. Din nou, scuzați-mă, dar raționați cu conceptele de relații interumane. În politica externă, nu avem „încredere” în special într-o țară care, abia ieri, ți-a fost dușman, ți-a ucis cetățenii și ți-a devastat teritoriul.
Dacă Putin este de încredere sau are o importanță mică. În orice caz, oricine va conduce Kremlinul, Ucraina va trebui, în cazul unui acord de pace, să fie pregătită, datorită armatei și alianțelor sale, să respingă, în orice moment, o nouă agresiune. Din punct de vedere istoric, pacea nu s-a bazat niciodată pe „încredere”, ci pe descurajare. Rusia va respecta un acord doar dacă este obligată să facă acest lucru prin raportul de putere.
Acest discurs, știu, le rămâne în gât multor europeni. Este adevărat că ei ies din mai bine de 75 de ani fără război între State, cea mai lungă perioadă de pace de la sfârşitul Imperiului Roman, pace care i-a făcut să uite logica îngheţată a geopoliticii. Mai mult, ei credeau, împreună cu Uniunea Europeană, că oferă lumii un model pentru soluționarea pașnică a disputelor dintre state, credeau ca pot să înlocuiască cooperarea cu confruntarea și să inaugureze statul de drept.
Nu este surprinzător că au devenit moraliști care judecă și și-au uitat propria istorie sângeroasă. Ei nu înțeleg că restul lumii nu vrea să-i imite, ci preferă să se țină de rețetele trecutului unde suveranitatea rămâne valoarea supremă. Europenii trebuie să înțeleagă că trăiesc o tragedie și nu o dramă burgheză; că conviețuiesc cu vecinii care nu le împărtășesc nici interesele, nici valorile și că trebuie să suporte asta. Poate că trebuie să te ții de nas uneori, dar „singura modalitate de a nu-ți murdări mâinile este să nu ai mâini”, mi-a spus unul dintre primii mei șefi. Și apoi, puțină introspecție nu strică niciodată: suntem noi, europenii, atât de curați, atât de respectuoși cu legea? Să cerem părerea altora și răspunsul lor ne va împrospăta certitudinile virtuoase.
Nu avem altă opţiune decât să acceptăm lumea aşa cum este: o curte a închisorii din care au plecat gardienii. Nu virtutea noastră ne va face să supraviețuim și să prosperăm acolo, ci mușchii și capacitatea noastră de a ne împăca cu cel mai puternic; mușchi pe care ii vom folosi cât mai puțin pentru a evita surprizele neplacute și întâlnirile care ne vor obliga la compromisuri neplacute. Lasă diplomații să se ocupe de asta; este misiunea lor, dar dacă le reproșați că au făcut acest lucru, va fi din partea voastră o încercare ipocrită de a vă îndepărta privirea de la o lume pe care nu doriți să o vedeți, pentru a prefera iluzii lirice care nu se bazează pe realitate."
