În cadrul demersului pentru obținerea de sprijin în vederea renegocierii termenilor apartenenței Marii Britanii la UE, premierul David Cameron va avea la Bruxelles, în marja summitului UE-CELAC (Comunitatea Statelor Americii Latine și din Caraibe), întrevederi cu mai mulți lideri europeni, printre care și președintele român Klaus Iohannis, scrie Daily Mail.
Conform sursei citate, Cameron a avut deja o discuție cu președintele Ciprului, Nicos Anastasiades, urmând ca joi să se întâlnească cu șefii de stat sau de guvern din România, Belgia, Finlanda și Spania. După ce a efectuat un turneu în mai multe capitale europene (Berlin, Paris și Varșovia), premierul britanic a declarat la sosirea la Bruxelles că deocamdată este 'mulțumit' de progresele înregistrate în demersul său de renegociere a raporturilor țării sale cu UE, ce are ca etapă finală organizarea — nu mai târziu de 2017 — a unui referendum în care britanicii să decidă dacă mai vor să rămână în blocul comunitar.