Daimler recheamă în service 3 milioane de maşini din Europa

18 Iul 2017 | scris de Gabriela Antoniu
Daimler recheamă în service 3 milioane de maşini din Europa

Daimler va rechema peste 3 milioane de automobile din Europa, majoritatea Mercedes, pentru a oferi o soluţie gratuită la emisiile de noxe, măsura făcând parte dintr-un proces de "consolidare a încrederii" clienţilor săi, relatează autocar.co.uk.

Compania, care a respins recent acuzațiile din Germania că ar fi încercat să  trişeze la testarea emisiilor, a anunțat că va lansa un nou software de reducere a emisiilor de oxid de azot pentru autovehiculele care rulează cu motoare EURO5 și EURO6.

Daimler a transmis că procesul, care va costa în jur de 220 de milioane de euro, este "realizat în strânsă cooperare cu autoritățile de reglementare germane" și permite inginerilor să adauge tehnologii mai noi și mai eficiente la motoarele existente. Procesul va începe în următoarele săptămâni și este gratuit.

Ultimul plan de reducere a emisiilor continuă un proces care vizează lansarea de noi software-uri pentru un sfert de milion de modele compacte Mercedes, începând cu luna martie. La 45% dintre mașinile afectate schimbarea a fost deja făcută. De asemenea, marca a chemat voluntar în service modelele van clasa V,  75% din vehiculele clienților fiind dotate cu noul soft..

Mişcarea vine după ce oficialii Ministerului Transporturilor din Germania s-au întâlnit cu reprezentanţii Daimler, inclusiv directorul departamentului de dezvoltare tehnologică, Ola Kaellenius, pentru a discuta despre acuzaţiile aduse companiei că ar fi folosit un software pentru îmbunătăţirea rezultatelor modelelor diesel la testele privind emisiile.

 "Pe baza informațiilor noastre actuale, vom contesta, cu toate mijloacele legale disponibile, orice acuzaţie a Autorității Germane pentru Siguranța Transportului (KBA) privind instalarea unui un dispozitiv ilegal de control al emisiilor", a transmis Daimler.

Alte stiri din Externe

Ultima oră