Cutremur cu magnitudinea 6, în apropiere de insula Creta, în Grecia

27 Noi 2019
Cutremur cu magnitudinea 6, în apropiere de insula Creta, în Grecia

Un cutremur cu magnitudinea preliminară 6 a fost înregistrat miercuri la nord-vest de insula Creta din Grecia, au anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC) şi Institutul de Geofizică al Statelor Unite (USGS), citate de Reuters.

Potrivit EMSC, seismul a fost înregistrat la o adâncime de 56 de kilometri, între insulele Creta şi Kythira.

Nu au fost raportate victime sau pagube materiale imediate.

Marţi, un cutremur puternic produs în Albania, cel mai violent consemnat în ultimele decenii în această ţară, a lăsat în urmă 22 de morţi, potrivit unui bilanţ provizoriu anunţat în cursul serii de ministerul albanez al Apărării.

UPDATE

Miercuri este zi de doliu în Albania după ce un seism puternic produs marţi, cel mai violent din ultimele decenii, a lăsat în urmă peste 25 de morţi şi sute de răniţi, informează AFP. Între timp, echipe internaţionale de salvatori caută în continuare supravieţuitori printre rămăşiţele clădirilor prăbuşite, informează AFP.

În urma cutremurului de magnitudine 6,4 care a avut loc marţi, la ora locală 3:54 (2:54 GMT) mai multe clădiri s-au prăbuşit prinzând victimele sub munţi de dărâmături. Epicentrul seismului a fost localizat în Marea Adriatică, la 34 de kilometri nord-vest de Tirana, la o adâncime de 10 kilometri, potrivit Centrului seismologic euro-mediteraneean.

UPDATE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, în urma cutremurului de marţi dimineaţă din Albania, există posibilitatea apariţiei unor replici seismice de intensităţi diferite, precum şi a unor disfuncţionalităţi în infrastructurile de transport şi energie.

Ministerul le recomandă cetăţenilor români să amâne, pe cât posibil, călătoriile care nu sunt necesare, iar celor care sunt prezenţi pe teritoriul acestui stat să urmărească în mod constant media locală.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Albania : +35542303133; +35542303104, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al secţiei consulare a României la Tirana: +355694036352.

MAE recomandă consultarea paginilor http://tirana.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă" (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

Alte stiri din Externe

Ultima oră