Cum a distrus Germania Europa cu politica sa energetică, explică un editorial din Contrepoints
Pe hârtie, acum cincizeci de ani, Uniunea Europeană părea o idee excelentă. Cu ultimele decenii și, în special, cu ultimii cinci ani, ideea s-a transformat rapid într-un coșmar și totul se petrece de parcă construcția europeană ar fi fost concepută pentru a ruina Franța și apoi, acum, Germania.
Pentru toți adepții suprastructurii statale europene, nu există nicio îndoială că trezirea va fi cu atât mai lungă cu cât va fi brutală și dureroasă. Pentru alții, îndoiala nu-și mai are loc, mai ales că în ultimele luni au început să se scurgă din abundență informații pe care le aveau până atunci doar cei din interior.
Așa am aflat recent (sau să spunem, redescoperit) că Dominique Voynet, pe atunci ministru al Mediului in guvernul francez între 1997 și 2001, ar fi ucis cu cu bună știință energia nucleară franceză, asigurându-se că aceasta din urmă nu va fi cruțată de sancțiunile fiscale care afectează petrolul, cărbunele și gazele.
S-ar putea crede caritabil (sau prostesc) că acțiunea lui Voynet împotriva industriei nucleare franceze a fost doar rezultatul unei erori a unei persoane sau al unei neînțelegeri a problemelor. Nu este cazul: în realitate, nu este o eroare tactică, strategică sau ideologică ci face într-adevăr parte dintr-un proiect pe termen lung care viza slăbirea Franței de la sfârșitul anilor 1990.
Acest proiect, pilotat în esență de germani, a constat în a face totul pentru a distruge potențialul industrial al Franței prin utilizarea diferitelor lobby-uri, apoi, din 2015 pâna în 2030 și, în special, componenta sa ecologică pentru a asigura oprirea și dezmembrarea industriei nucleare franceze.
Scopul germanilor era reducerea, apoi anularea avantajului competitiv al francezilor în materie de energie electrică. Lobby-ul constant al asociațiilor mai mult sau mai puțin ecologice, sistematic împotriva energiei nucleare cu mult înaintea altor energii (și mai ales nu a gazelor – gigantul rusesc al gazelor, Gazprom, subventionând în mod regulat ecologiștii germani ), infiltrarea lobbyștilor germani la cel mai înalt nivel al instituțiilor franceze, înființarea unei piețe de energie electrică puternic defavorabilă operatorilor francezi, impunerea prețurilor la energie electrică stabilite arbitrar pentru a favoriza energiile alternative intermitente și necontrolabile și pentru a băga în buzunare o masă considerabilă de bani publici de promotori privați care sunt prieteni ai politicienilor bine plasați, totul a fost facut în ultimii ani la garantarea dificultăților tot mai mari ale energiei nucleare franceze.
Și în mod clar, producătorii francezi au pierdut treptat avantajul energetic de a rămâne în Franța: odată ce prețurile la energie electrică sunt din ce în ce mai apropiate de cele ale germanilor, nu este mai interesant să fii în Franța decât în Germania, mai ales că este mai ușor să găsești o soluție mai bună-forță de muncă pregătită acolo și mult mai puține documente administrative.
Din păcate, dacă obiectivul pare a fi atins pentru germani, apariția conflictului ruso-ucrainean a schimbat profund situația, mai ales că a fost cuplat cu alegeri geopolitice din ce în ce mai riscante ale instituțiilor europene: împinse de un executiv american încântat de vedea Europa împușcându-se în picior, sancțiunile economice, apoi sabotajul NordStream a modificat în mod durabil acordul german cu energia a cărui industrie se află acum într-o situație tensionată.
Deloc surprinzător, motorul industrial al Europei, în esență german, începe să se blocheze: într-un articol recent Politico, de exemplu, aflăm că capacitatea Germaniei de a atrage investiții în afaceri a suferit un declin alarmant anul trecut, când au plecat peste 135 de miliarde de dolari de investiții străine directe, și s-au înregistrat doar 10,5 miliarde de euro. Pe măsură ce costurile energiei au crescut vertiginos, industriile chimice și metalurgice consumatoare de energie și pilonii economiei germane au ales să-și mute fabricile în străinătate.
Bilanțul nu este chiar încurajator și înțelegem că dacă situația ar dura, economia germană s-ar putea regăsi într-o mizerie memorabilă. Ceea ce ar fi putut fi doar un mic moment prost, o recesiune pur tehnică, este pe cale să se transforme într-o inversare fundamentală a situației economice care ar putea foarte bine să ia toată Europa cu ea.
Această dezindustrializare germană, pe care Italia sau Franța nu sunt în măsură să o compenseze (cele două țări se confruntă în prezent cu propriile lor probleme economice din ce în ce mai grave), duce la noi fenomene peste Rin, cu, de exemplu, începutul unui exod al muncitorilor germani în străinătate .
Din punctul de vedere al construcției europene, pare din ce în ce mai mult un eșec amar. Pe de altă parte, din punctul de vedere al americanilor, se afirmă o tendință deja existentă de la începutul secolului: între războiul din Ucraina și actualele dificultăți economice majore ale Bătrânului Continent, o Europă divizată este profitabilă pentru Statele Unite.Statele al căror nivel de trai a continuat să crească în ultimii douăzeci de ani, spre deosebire de nivelul de trai european care a stagnat (în cel mai bun caz) sau chiar a scăzut (în anumite țări, în special în Italia).
Așa cum a subliniat deja un articol din 2019 al FEE și care nu a fost negat până în prezent, cei mai săraci 20% dintre americani sunt în medie mai bogați decât majoritatea națiunilor europene. Săracii care trăiesc în Statele Unite au astfel acces la mai multe resurse materiale decât media celor mai bogate țări din lume...
Rezultatele ultimilor ani sunt clare: prin lobby, jucând pe naivitatea francezilor care credeau că au rămas cu un acord franco-german oarecum romantic, Germania a ucis definitiv industria franceză. Și tocmai când era în sfârșit pe cale să-și asigure supremația asupra întregului continent, războiul din Ucraina și deciziile europene care au fost luate în urma acestuia au doborât industria germană.
Bravo: acum Europa este terminată.
