După ce liderul cubanez Raul Castro și Barack Obama au anunțat, la începutul lunii, restabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state, după mai mult de jumătate de secol de tensiuni, ministrul de Externe cubanez Bruno Rodriguez a cerut ridicarea embargoului economic impus Cubei și restituirea terenurilor de la baza americană Guantanamo.
Secretarul de stat american John Kerry l-a primit, la Departamentul de Stat, pe ministrul de externe cubanez Bruno Rodriguez, aceasta fiind prima vizită în SUA a unui diplomat de la Havana începând din 1958.
Seful diplomației cubaneze a declarat, in cadrul unei conferințe de presă comune, că "ridicarea totală a embargoului. restituirea teritoriului ocupat ilegal la Guantanamo, precum și respectarea suveranității Cubei și acordarea de compensații poporului cubanez pentru pierderile umane și economice" sunt puncte "cruciale pentru a avansa spre o normalizare" a relațiilor dintre cele două țări, relateaza Reuters.
John Kerry a răspuns că administrația Barack Obama dorește să vadă ridicarea "rapidă" a embargoului impus din 1962 insulei caraibiene. El a subliniat că, "pentru moment, nu există nicio intenție din partea noastră de a modifica tratatul de închiriere" a zonei Guantanamo Bay, unde se află închisoarea cu același nume.
"Înțeleg însă că este un punct important pentru Cuba", a adăugat secretarul de stat american.