Premierul rus Dmitri Medvedev a anunțat că toate ministerele și structurile statale vor fi nevoite să taie din cheltuieli și să-și reducă personalul pentru a face față crizei prin care trece Rusia.
El a cerut tuturor instituțiilor publice să prezinte propuneri pentru diminuarea bugetului fiecăreia și a numărului de angajați. Medvedev a mai precizat că implementarea unor proiecte va fi amânată sau anulată. De asemenea, pentru a aduce noi venituri la buget, urmează să fie scoase la privatizare unele societăți de stat.
Premierul rus a vorbit și despre importanța unor măsuri menite să reducă dependența Rusiei față de evoluția prețului petrolului, produs care împreună cu gazele naturale (al căror preț este corelat cu cel al petrolului) asigură cea mai mare parte a exporturilor Rusiei și jumătate din încasările la buget. Scăderea puternică a prețului petrolului pe piețele internaționale, preț care a ajuns la 30 de dolari barilul, este principala cauză a crizei economice prin care trece Rusia, afectată de asemenea de sancțiunile adoptate împotriva ei de statele occidentale pentru destabilizarea Ucrainei.