Consiliul de Securitate ONU respinge cererea Rusiei pentru o investigație privind armele biologice în Ucraina: „Este o mentalitate colonială obișnuită, ne-am obișnuit" spune Rusia

03 Noi 2022
Consiliul de Securitate ONU respinge cererea Rusiei pentru o investigație privind armele biologice în Ucraina: „Este o mentalitate colonială obișnuită, ne-am obișnuit" spune Rusia

Consiliul de Securitate a respins miercuri un proiect de rezoluție al Rusiei prin care se cere o anchetă asupra acuzațiilor sale de implicare a Washingtonului în presupusa dezvoltare a armelor biologice în Ucraina, scrie RTLInfo

Rusia a cerut oficial săptămâna trecută o anchetă a ONU asupra acestor acuzații pe care le-a avansat în mod regulat de la începutul ofensivei sale în Ucraina. Rezoluția pe care a supus-o miercuri la vot a primit două voturi pentru (Rusia și China), trei voturi împotrivă (Franța, Statele Unite și Marea Britanie, care au drept de veto) iar cei 10 membri nepermanenți ai Consiliul s-a abținut cu toții. 

Textul prevedea „înființarea unei comisii formată din toți membrii Consiliului de Securitate pentru a investiga acuzațiile împotriva Statelor Unite și Ucrainei” cu privire la obligațiile care le revin în temeiul Convenției care interzice dezvoltarea, producerea și utilizarea armelor biologice. 

Ambasadorul adjunct al Rusiei, Dmitri Polyanskiy, a regretat rezultatul votului, denunţând atitudinea ţărilor occidentale care „au arătat că regulile nu li se aplică lor”. 

„Este o mentalitate colonială obișnuită, ne-am obișnuit, nici măcar nu suntem surprinși de ea”, a adăugat el, promițând să revină asupra acestui subiect la conferința de revizuire a Convenției de prohibiție a armelor biologice, din 28 noiembrie până în 16 decembrie în Geneva. „Statele Unite au votat împotriva acestei rezoluții pentru că se bazează pe dezinformare, necinste, rea-credință și o totală lipsă de respect” față de Consiliul de Securitate, a răspuns ambasadorul american Linda Thomas-Greenfield.

Înaltul reprezentant adjunct al Națiunilor Unite pentru probleme de dezarmare, Adedeji Ebo, spusese că ONU „nu era conștientă” de un program de arme biologice în Ucraina și nu are mandat sau „capacități tehnice” de investigat.

Alte stiri din Externe

Ultima oră