Fiecare european consumă în medie 17 tone de materii prime și produce cinci tone de deșeuri pe an. Cifre alarmante, dacă ne gândim că resursele sunt limitate, dar ar putea exista o soluție.
Multe produse și materiale pot fi refolosite sau reciclate, reducând deșeurile. Parlamentul a votat recent, în plen, un raport care cere obiective obligatorii pentru creșterea eficienței resurselor în UE cu 30% până în 2030 - prin comparație cu anul trecut.
Economia tradițională se axează pe a lua, a produce și a arunca, dar în economia circulară ciclul de viață al produselor este extins, notează site-ul Parlamentul European.
Aceasta din urmă ar putea fi un exemplu grație durabilității ameliorate, gestionării mai eficiente a deșeurilor și design-ului mai bun care face ca repararea, refolosirea și reciclarea produselor vechi să fie mai simple. Ar putea implica și noi modele de afaceri, bazate pe împrumutarea, oferirea și vânzarea produselor folosite.
Parlamentul a votat recent, în plen, un raport care cere obiective obligatorii pentru creșterea eficienței resurselor în UE cu 30% până în 2030 - prin comparație cu anul trecut. Acest lucru ar stimula PIB-ul UE cu aproape 1% și ar crea două milioane de locuri de muncă - arată estimări ale Comisiei.
Raportoarea finlandeză Sirpa Pietikäinen a subliniat că pentru tranziția către o economie durabilă sunt necesare schimbări economice, sociale și educaționale (I.D)