Legea care le impune chinezilor să aibă doar un singur copil va fi abolită până la sfârşitul acestui an, sub presiunile campaniilor activiştilor care cer schimbarea acestei politici, scrie dailymail.com. Politica unui singur copil a fost adoptată în 1979, în urma exploziei natalităţii după război, fiind foarte blamată şi determinând un val de avorturi şi de copii abandonaţi.
Deşi autorităţile chineze au fost imune la critici, activiştii au fost mult mai uniţi în ultimii ani datorită posibilităţii de a desfăşura campanii de abolire a legii pe online. Totodată, există îngrijorări că politica unui singur copil este anacronică, iar schimbarea legii astfel încât să li se permită chinezilor să aibă doi copii este singurul mod de a asigura forţa de muncă necesară în deceniile următoare.
Între timp, populaţia aptă de muncă, cu vîrste cuprinse între 15 şi 59 de ani, scade în fiacare an cu câte 3,5 milioane de persoane. Deşi admite că ia în calcul o relaxare a natalităţii, autorităţile de la Beijing spun că acest lucru nu se va întâmpla până la sfârşitul anului, conform The Guardian.
Politica draconică a dreptului la un singur copil a fost blamată şi din cauza înfloririi unei adevărate industrii de vânzare a copiilor. În timp ce familiile erau nevoite să recurgă la avort sau să-şi abandoneze al doilea copil, sărăcia i-a mânat pe unii părinţi să-şi vândă copiii pe piaţa neagră cuplurilor care nu pot avea urmaşi, nu numai în China, ci şi pretutindeni în Asia.
Recompensele au devenit atât de atrăgătoare încât bande criminale fură copii la ordin. Statististile guvernamentale sugerează că peste 200.000 de copii sunt răpiţi şi vânduţi online în fiecare an.
Sunt preferaţi băieţii deoarece ei asigură perpetuarea numelui familiei, aceştia fiind vânduţi cu 10.500 de dolari. Fetiţele sunt vândute la jumătate de preţ.
Citiţi mai multe ştiri din Externe!