Miliardarul american Jeffrey Epstein, bun prieten cu numeroase staruri din industria de divertisment şi apropiat de-ai unor politicieni influenţi, dar şi de-ai preşedintelui american Donald Trump, a fost arestat în Statele Unite la întoarcerea sa dintr-o vacanţă petrecută în Franţa, în urma unor acuzaţii de "trafic sexual", anunţă Le Parisien.
Jeffrey Epstein, în vârstă de 66 de ani, urmează să se prezinte în faţa unui judecător la un tribunal din New York, în cursul zilei de luni. El a fost reţinut sâmbătă pe un aeroport din New Jersey la întoarcerea cu avionul său privat de la Paris, potrivit postului CBS Miami.
Casa sa din New York, o fostă şcoală, cu o suprafaţă de peste 4.500 de metri pătraţi în inima Manhattan-ului, ar fi fost percheziţionată, potrivit CBS Miami, la scurt timp după arestarea sa.
Magnatul american este acuzat de "trafic sexual" şi asociere cu o bandă organizată, a dezvăluit o sursă pentru acelaşi post de televiziune.
Pus deja în mod oficial sub acuzare în urmă cu peste 10 ani pentru că a recurs la serviciile oferite de zeci de prostituate minore, în special în conacul său din Palm Beach, Florida, Jeffrey Epstein a fost condamnat în 2008 la 18 luni de închisoare.
În contextul în care risca să fie condamnat la închisoare pe viaţă, magnatul american a reuşit să semneze cu procurorii un controversat acord de negociere a pedepsei, după ce a acceptat să pledeze vinovat la un singur cap de acuzare: solicitarea de servicii oferite de prostituate minore.
Acel acord încheiat cu procurorul de atunci din statul american Florida, Alexander Acosta, i-a permis o scurtare cu 13 luni a pedepsei şi să beneficieze de condiţii favorabile în timpul detenţiei.
Episodul juridic din epocă a adus în atenţia presei relaţiile puternice ale lui Jeffrey Epstein, care avea legături cu Donald Trump, fostul preşedinte democrat american Bill Clinton, dar şi cu prinţul Andrew, unul dintre fiii reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Alexander Acosta, actualul ministru al Muncii în administraţia preşedintelui republican Donald Trump, a revenit în atenţia presei în 2018 în urma unei anchete a cotidianului Miami Herald, care i-a cerut public să demisioneze, considerând că fostul procuror federal este "compromis din punct de vedere etic" din cauza implicării sale în scandalul Epstein.