Actrița Diane McBain, cunoscută pentru rolul din serialul Batman și care joacă alături de Elvis Presley, a murit la vârsta de 81 de ani. Vedeta a murit în spitalul din Woodland Hills, California, în urma unei lupte cu cancerul la ficat, anunță The Sun.
Vestea tragică a morții ei a fost confirmată de prietenul ei Michael Gregg Michaud.
El a scris pe rețelele de socializare: „Cu mare tristețevă anunț că actrița Diane McBain și-a pierdut lupta cu cancerul la ficat și a murit pe 21 decembrie 2022”, a informat Deadline.
Acesta a fost partenerul actriței în câteva producții și coautor al memoriilor ei din 2014 Famous Enough.
McBain a fost cunoscută cel mai bine pentru rolul din filmul Spinout din 1966 alături de Elvis Presley și pentru serialul ABC Surfside 6.
Ea a lucrat inițial ca model înainte de a semna un contract de șapte ani cu Warner Brothers Studios, la cea de-a 18-a aniversare, în 1959, a spus Michaud. Și-a făcut debutul în cariera de actorie într-un episod din Maverick de la ABC, cu James Garner.
În anul următor, ea a interpretat-o pe Daphne Dutton în serialul polițist de la ABC, Surfside 6. Serialul care a avut loc între 1960 și 1962 i-a mai prezentat pe Troy Donahue, Van Williams și Lee Patterson.