"Cei care se pregătesc să moară, te salută!" - ultimele cuvinte ale unei tinere care se sinucide asistat

27 Iun 2015
În Belgia, țara în care euthanasierea este un proces perfect legal, se estimează că, zilnic, cinci persoane beneficiază de sinucidere asistată medical, aflate în stadiul terminal al unor boli grave.

Media belgiană dezbate în aceste zile cazul unei tinere în vârstă de 24 de ani, căreia, fără să fie bolnavă în stadiul terminal, un consiliu medical i-a acordat dreptul de a beneficia de sinucidere asistată, tocmai pentru că suferă de un sindrom autodistructiv.

Într-un interviu publicat de cotidianul De Morgen, tânăra a acceptat să vorbească despre decizia sa, declarând că dorința de a muri o însoțește încă din copilărie, având de când se știe în cap ideea că "viața aceasta nu-i pentru mine".

Tânăra, internată în ultimii trei ani într-o instituție psihiatrică, dă vina pentru tendințele sale suicidale pe mediul în care a copilărit și în care a resimțit faptul că a apărut ca un accident în viața părinților săi, nefiind dorită sau iubită și că tatăl său era alcoolic.
Nici faptul că de la un moment dat s-a mutat în casa bunicilor săi, unde a primit "liniște și siguranță", nu a diminuat gândurile sale autodistructive.

"În mod cert copilăria mea a contribuit substanțial la suferința mea, dar sunt convinsă că aș fi avut această dorință de a muri chiar dacă aș fi crescut într-o familie liniștită, stabilă", a spus tânăra.

"Nu văd moartea ca o alegere. Dacă ar fi fost posibil, aș fi ales o viață suportabilă, dar tot ceea ce am făcut în acest sens a fost în zadar. Toată viața m-am amăgit cu gândul sinucideri, am avut chiar câteva încercări, dar a fost cineva care avea nevoie de mine și nu am vrut să rănesc. Asta m-a oprit întotdeauna să merg până la capăt", a mai declarat tânăra.

"Cred că toată procedura de euthanasiere a fost deja programată. Nu știu ce voi spune în acel ultim moment. Am scris mai multe scrisori prietenilor mei. Probabil că ultimele mele cuvinte vor fi - 'cei care se pregătesc să moară, te salută'", a mai mărturisit ea.


Conform statisticilor, în ultimele 12 luni, în Belgia, numărul persoanelor care decid să-și ia singure viața a crescut cu 27%.
De asemenea, datele indică faptul că în 2013 s-au înregistrat 1,1816 cazuri de eutanasie, comparativ cu 1,432, în 2012. În 51,7% din cazuri, cei eutanasiați au fost bărbați.

Alte stiri din Externe

Ultima oră