Criza energetică a Europei este în primul rând criza, nu a unui sistem, ci a unei țări. Această țară este Germania.
Prețul gazului în Europa este stabilit la nivel european. Având în vedere greutatea copleșitoare a industriei germane, prețul gazului „european” este, de fapt, un preț german, scrie Contrepoints.
Când apare o criză majoră, partidele și mișcările politice apar cu explicații contrare, în funcție de interesele și prejudecățile lor. Acest lucru este cu atât mai adevărat în țări precum Belgia, Germania și Franța, unde presa transmite cele mai fanteziste teze ale ecologiștilor din politică.
Criza energetică a Europei este în primul rând criza, nu a unui sistem, ci a unei țări. Această țară este Germania.
Tranziția energetică
În 2010, Germania a oficializat Energiewende, un program vast și ambițios de tranziție energetică și de mediu către așa-numitele energii regenerabile.
Energiewende se bazează pe o neînțelegere (în limbajul parlamentar britanic). Într-adevăr, acest program pretinde atât trecerea la surse de energie care nu emit CO2, cât și scoaterea Germaniei din energia nucleară. Problema este că așa-numitele energii regenerabile – soarele și vântul – sunt intermitente. Ele pot fi proiectate doar în paralel cu surse de energie neintermitente.
Privându-se imediat de singura sursă de energie neintermitentă și care nu emite CO2, Energiewende se arată mai ales ca un fel de răzbunare antinucleară. În 2014, Sigmar Gabriel, pe atunci ministru federal pentru Afaceri Economice și Energie, a făcut presiuni pe compania suedeză Vattenfall să continue să investească în exploatarea lignitului în Germania, spunând: „nu putem lăsa simultan energia nucleară și generarea de energie electrică pe bază de cărbune."
Cancelarul Merkel a fost cea care a dat lovitura mortală puterii nucleare germane, precipitând distrugerea acesteia în urma dezastrului natural de la Fukushima. Germanii, mari romantici și foarte ușor de influențat, tocmai asistau la tsunami-ul care a lovit orașul Fukushima, impactând centrala nucleară omonimă. Aceasta a întărit ura superstițioasă și religioasă pe care nemții au avut-o multă vreme împotriva energiei nucleare. Ecologiștii germani s-au grăbit să profite, cerând imediat închiderea tuturor centralelor nucleare - iar doamna Merkel s-a grăbit să le faca pe plac.
Ura germană față de energia nucleară este rațiunea istorică de a exista a mișcării ecologiste, în Germania ca și în Belgia: nihil novi sub sole. În 2001, ministrul de atunci al Mediului, ecologistul Jürgen Trittin, a obținut de la cancelarul Schröder o lege prin care se dispune distrugerea energiei nucleare civile germane. Extremiștii de stânga, care sunt oameni mai serioși și mai bine organizați decât extremiștii de dreapta, au luat doar pretext Fukushima pentru a perfecționa munca începută de duo-ul Trittin-Schröder. Faptul că se bucură de sprijinul mass-media mainstream le face lucrurile mai ușoare. Sondajele de opinie indică faptul că majoritatea covârșitoare a germanilor sunt acum în favoarea energiei nucleare… E cam târziu!
Interzicerea gazelor de șist
Al doilea factor în această nouă catastrofă germană, ecologistii germani — prin care înțelegem partidul Die Grünen, dar și și mai ales puternicele organizații de mediu germane și filiala lor locală Greenpeace, WWF, NABU, BUND etc. — au obținut și interzicerea exploatării în Europa — și nu numai în Germania — a ceea ce este cunoscut sub numele de gaz de șist și care este de fapt gaz de rocă de bază. Gazul de rocă sursă este gazul natural conținut în rocile argiloase bogate în materie organică. Spre deosebire de gazul natural convențional, care este prins într-o rocă permeabilă ușor exploatabilă, gazul de șist este prins în porii unei roci făcute impermeabile de argila pe care o conține. Extracția gazelor de șist necesită utilizarea tehnicilor combinate de foraj direcțional și fracturare hidraulică. În acest caz, ecologiștii europeni au fost mai eficienți decât coreligionarii lor americani care nu au reușit să obțină această interdicție în Statele Unite. În virtutea căreia Statele Unite au obținut independența energetică, în același timp în care Europa, sub guvernare germană, a mărit ritmul cursei sale spre abis.
Interzicerea terminalelor capabile să primească gaz american
Al treilea factor, ecologiștii germani au obținut totuși interdicția de a construi - de data aceasta, doar în Germania - terminale capabile să găzduiască gazul de rocă. Într-adevăr, au explicat ei înțelepți, ce sens ar avea să importăm în Europa gazul din roca americană pe care ne interzicem să-l producem aici și care rezultă dintr-un fel de "viol" al naturii? (Să ne liniștim cititorii: exploatarea gazului din rocă timp de cincisprezece ani în Statele Unite nu a provocat niciun dezastru natural de niciun fel)
Energiewende, distrugerea energiei nucleare civile, interzicerea gazelor de șist, interzicerea terminalelor capabile să primească gaz american: această mișcare formidabilă de clește a avut ca efect să arunce Germania la picioarele furnizorului său de gaz rusesc, GAZPROM, care a între timp s-a ocupat de finanțarea cu zeci de milioane a mișcării ecologiste germane și a unei părți semnificative a clasei sale politice.
Prețul gazului în Europa este stabilit la nivel european. Având în vedere greutatea copleșitoare a industriei germane, prețul gazului „european” este, de fapt, un preț german. Rezultatul concret al Noului Dezastru German, de data aceasta cu factură pur ecologică, este că prețul gazului european fluctuează acum între cinci și zece ori prețul gazului american. După cum a subliniat foarte limpede Bart De Wever, această „uşoară” diferenţă, dacă persistă, este un semn al morţii industriei europene .
Mulțumesc ecologiștilor.
Și trăiască Germania.
