Mult timp, elitele intelectuale și culturale din Occident – reunite de unii sub numele de „Catedrala” – au părut de neclintit. Universități prestigioase, mari trusturi de presă și ONG-uri influente au vorbit pe o singură voce, promovând o ideologie progresistă radicală cunoscută sub numele de woke. Deși fără o conducere formală, această rețea informală a dictat norme morale și sociale cu autoritatea unei religii. Însă în ultimele luni, acest edificiu aparent indestructibil începe să se fisureze. Înfrângeri electorale, căderi spectaculoase de audiență și pierderea sprijinului financiar sugerează că „Catedrala” nu mai este intangibilă. Asistăm, poate, la începutul sfârșitului pentru hegemonia ideologică woke, scrie The Spectator
Te-ai aștepta ca această fortăreață ideologică să reziste atacurilor — până la urmă, a supraviețuit victoriei lui Trump din 2016.
Este „Catedrala” pe cale să se prăbușească? Așa a numit bloggerul conservator Curtis Yarvin ansamblul instituțiilor intelectuale prestigioase ale secolului XXI, în special din jurnalism și mediul academic. Vorbim despre BBC, CNN, The Guardian, The New York Times, The Washington Post, Reuters, Oxford, Cambridge, Harvard, Yale, Princeton și multe altele. Definiția poate fi extinsă pentru a include aproape toate instituțiile și profesiile cu statut înalt din Occident.
Unul dintre misterele „Catedralei”, susține Yarvin, este faptul că toți cei din aceste centre de putere par a fi adepții aceleiași mișcări religioase cvasi-mistice — Marea Trezire, sau Wokus Dei — deși nu există niciun Vatican care să emită dogmele oficiale. Și totuși, toți „credincioșii” acestei ideologii par să acționeze sincron, ca și cum ar auzi același toboșar pe care restul lumii nu îl percepe.
Această disciplină a mesajului e cu atât mai bizară cu cât dogma se schimbă constant. Azi sunt „anulați” cei care nu folosesc termenul BAME (Black, Asian, Minority Ethnic); mâine toți trebuie să spună „majoritatea globală”. Niciun memoriu nu e distribuit, și totuși toți par să primească mesajul. Sunt asemenea comuniștilor din epoca sovietică, doar că fără Biroul Politic.
Și — iar asta e observația autorului — ei nici nu-și dau seama că opiniile lor sunt dictate de o autoritate invizibilă. Dimpotrivă, se consideră gânditori raționali, ghidați de logică și dovezi, care au ajuns independent la aceleași concluzii. Paradoxal, această mișcare se menține tocmai pentru că adepții ei neagă că ar fi prinși într-un delir colectiv. De aceea virusul ideologic woke se răspândește atât de eficient: cei infectați nu știu că sunt infectați. Pentru cei din interiorul Catedralei, crucea și altarul sunt invizibile.
Până acum. În ultimele luni, în zidurile Catedralei au apărut fisuri majore. Prăbușirea pare să urmeze ritmul descris de Hemingway despre faliment: „treptat, apoi brusc”. Catalizatorul a fost victoria neașteptat de amplă a lui Donald Trump, care a spulberat aura de invincibilitate a bastioanelor woke. Peste noapte, audiența în prime-time a MSNBC a scăzut cu 53%, iar cea a CNN cu 47%. Oamenii s-au uitat mai mult la Food Network decât la vedetele media ale stângii liberale, cum ar fi Joy Reid, care spunea în noaptea alegerilor că „campania Kamalei Harris a fost impecabilă”. Reid a fost concediată în ianuarie.
Percepția că puterea le scapă liderilor woke a fost confirmată de realitatea dură: Elon Musk le-a tăiat resursele financiare. Am aflat că multe instituții ale Catedralei depindeau de fonduri publice: de la contractele acordate ONG-urilor apropiate de establishment până la bani direcționați către BBC, Reuters și Associated Press.
Catedrala a supraviețuit lui Trump în 2016, iar George Soros, Bill Gates și Pierre Omidyar încă semnează cecuri. Dar tot se prăbușește, pentru că aceste lovituri au creat impresia că spiritul vremii s-a schimbat. Ortodoxiile woke, altădată semne ale apartenenței la elita intelectuală, nu mai au același statut. Iluzia că opiniile lor sunt rezultatul logicii pure sau al „Științei” începe să se spulbere. Crucea și altarul devin vizibile — exact în momentul în care zidurile Catedralei încep să se prăbușească.
În momentele mele mai îngăduitoare, sper că vor reuși să iasă la timp din dărâmături. Dar, alteori...
