Este o premieră în istoria Statelor Unite ale Americii. Casa Albă a anunțat că a angajat prima persoană declarată ca fiind transsexuală, o inițiativă salutată de asociațiile de apărare a persoanelor lesbiene, gay, bisexuale și trans (LGBT).
Raffi Freedman-Gurspan va face parte de acum înainte din personalul de la Casa Albă, mai exact din echipa de recrutare de la vârful Executivului american.
Presa occidentală comentează că faptul că a fost desemnată o persoană care își asumă sexualitatea în mod deschis, care în plus a fost și consilieră a National Center for Transgender Equality constituie un semnal de deschidere foarte puternic față de o minoritatea LGBT de multe ori uitată de clasa politică americană.
Unde mai pui că este vorba și despre o persoană de culoare, care face ca gestul președintelui Obama să fie și mai semnficativ.