Disperare la Parlamentul german. Viermele din rețeaua informatică este de neoprit

12 Iun 2015
Disperare la Parlamentul german. Viermele din rețeaua informatică este de neoprit
Este posibil ca într-un viitor cât se poate de apropiat toate programele şi echipamentele reţelei informatice din Parlamentul german (Bundestag) să fie înlocuite. La peste o lună după un atac cibernetic, Guvernul celei mai puternice economii europene încă nu a reuşit să elimine programul de tip spyware din sistem.

Troienii introduşi în reţeaua Bundestag-ului încă funcţionează şi încă trimit date din reţeaua internă către o destinaţie necunoscută, au declarat câteva surse parlamentare care au dorit să-și păstreze anonimatul, pentru publicația germană Der Spiegel.

În luna mai, specialiştii IT ai Parlamentului german au descoperit că hackerii au încercat să se infiltreze în reţea dar, până acum, nu au reuşit să diminueze atacul, arată site-ul PC World.

Unii parlamentari discută deja despre o posibilă înlocuire a întregului sistem, arată Der Spiegel. Pe lângă programul reţelei interne, s-ar putea ca şi componentele fizice ale reţelei să necesite înlocuirea – o operaţiune care ar putea dura câteva luni şi ar costa zeci de milioane de euro.

După atacul cibernetic, Biroul Federar pentru Securitatea Informaţiilor a deviat o parte din traficul de Internet al Parlamentului către reţeaua de date a Guvernului federal, care este mai sigură, scrie Der Spiegel. Unii analişti germani suspectează că serviciul secret de informaţii al Rusiei, SVR, s-ar putea afla în spatele atacului.

Parlamentul german va discuta astăzi despre modalitatea de a rezolva această situaţie.

În plus, parlamentarii germani vor trebui să decidă dacă doresc să apeleze la ajutorul experţilor în contrainformaţii din Bundesamt fur Verfassungsschutz (BfV), serviciul intern de informaţii al Germaniei.

O parte dintre membrii Parlamentului german şi-au manifestat temeri în legătură cu implicarea BfV, susţine Der Spiegel, considerând că agenţia ar putea obţine acces la procesul legislativ. (I.D)

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră