Bunăstarea nu este o garanție pentru fericirea unui copil, indiferent unde s-ar afla pe mapamond. Cel puțin asta este concluzia unui studiu internațional dat publicității miercuri. Chestionați au fost copii cu vârsta între 10 și 12 ani din aproape toate statele de pe mapamond. Suprinzător, cei mai mulțumiți s-au declarat copiii din România, urmați de cei din Columbia și Turcia.
Ei au fost rugați să indice pe o scală starea lor de mulțumire față de viața pe care o duc. Cei mai nemultumiți s-au dovedit copiii din Coreea de Sud, notează presa germană. Studiul intitulat ”Children’s World” a fost finanțat de fundația Jacobs, a durat doi ani și a adunat răspunsurile a 36.000 de copii.
Rezultatele au fost analizate de cercetătorii Universității Goethe din Frankfurt. Studiul își propune să stimuleze îmbunătățirea vieții copiilor de pe mapamond. Deși este locomotiva Europei și una dintre cele mai înstărite state din lume, Germania ocupă doar locul 9 în top, scrie Der Spiegel.
„Copiii care cresc în bunăstare sunt foarte pretențioși, astfel devin foarte repede nemulțumiți. Un copil din Africa sau Asia este fericit dacă primește zilnic ceva de mâncare, sau dacă ajunge în fiecare zi la școală. În Germania, motivația pentru studiu este mai degrabă scăzută. Aici bucuria unui copil se măsoară într-un televizor uriaș și o consolă cu jocuri în camera copilului sau cumpărarea unei biciclete”, explică psihologul școlar Klaus Seifried, citat de Spiegel. (I.D)