LIVE VIDEO - Tancurile Turciei au intrat în Siria și lovesc ținte ale jihadiștilor ISIS

24 Aug 2016 | scris de Veronica Micu
LIVE VIDEO - Tancurile Turciei au intrat în Siria și lovesc ținte ale jihadiștilor ISIS

UPDATE 12:26 - Mai multe tancuri turce au pătruns pe teritoriul Siriei și trag spre pozițiile grupării ISIS din localitatea siriană Jarablus. Potrivit AFP, care citează un fotoreporter, în jur de zece tancuri turce ar fi trecut granița în Siria.

______________________

CNN Turk relatează că tancurile militare turcești s-au apropiat miercuri dimineaţă de frontiera siriană şi au început să lanseze proiectile peste graniţa dintre cele două state, dar s-au oprit înainte de a încălca teritoriul Siriei. 

Anterior, CNN Turk a precizat că tancurile turce se pregăteau să traverseze frontiera, în teritoriile siriene controlate de jihadiştii ISIS.

Bombardierele turce au lovit în ultimele zile mai multe poziţii ale grupării teroriste din bastionul Jarablus, iar tancurile au vizat poziţiile rebelilor de peste graniţa turco-siriană.

Marți seara, Turcia s-a declarat pregătită să sprijine o operațiune pentru alungarea ISIS din Jarablos, după ce tiruri de mortiere și rachete au vizat teritoriul său la Karkamis și orașul de frontieră turc Kilis, situat mai la vest.

LIVE VIDEO

Pentru Turcia, această operațiune este motivată de dorința de a împiedica preluarea controlului asupra acestei localități de către milițiile kurde și de a "deschide un coridor pentru rebelii moderați", a subliniat un responsabil turc.

Anunțul lansării operațiunii la Jarablos intervine în contextul în care vicepreședintele american Joe Biden este așteptat miercuri dimineața la Ankara, unde urmează să aibă discuții cu premierul Binali Yildirim și președintele Recep Tayyip Erdogan.

Alte stiri din Externe

Ultima oră