Potrivit publicației Het Nieuwsbald, în weekend-ul din 21-22 noiembrie, Regele și Regina erau în Bretania. O călătorie stabilită de mai mult timp, iar ceea ce făceau cei doi acolo ține de sfera privată, a dat asigurări Palatul Regal.
Cei doi au revenit duminică, scurtându-și puțin voiajul.
Serviciile de securitate franceze au fost uluite de această decizie de a nu reveni mai devreme în țară a cuplului regal belgian, dată fiind situația internă, scrie cotidianul flamand, citat de rtbf.be.
Cuplul regal a profitat de un weekend de thalassoterapie, înscriindu-se sub un alt nume la centrul respectiv, potrivit jurnaliștilor francezi de la Canard Enchaine, citați de Le Soir.
Ziarul francez promite că va publica o fotografie cu regele la thalassoterapie la Quiberon, în timpul alertelor de atentat, sorbind dintr-un cocteil.
Palatul Regal se revoltă că fotografia imortalizează un moment care ține de viața privată, care nu îl înfățișează pe suveran în exercitarea funcțiilor sale.
”Este un procedeu cel puțin neelegant, care afectează viața privată”, regretă Palatul Regal.
Purtătorul de cuvânt al premierului belgian Charles Michel a precizat că Regele a fost informat în permanență de premier în toată această perioadă, mai ales în timp ce nivelul de alertă fusese ridicat la 4. (M.C)