Barack Obama a fost preocupat mai mult de propria imagine, avere și influență politică, un lider a cărui moștenire a adâncit diviziunile sociale și a slăbit poziția Partidului Democrat, fiind de fapt un factor destabilizator pentru politica americană, scrie o analiza ZeroHedge
La fiecare câteva luni, apare un raport atent redactat despre activitățile post-prezidențiale ale lui Barack Obama, descriind-i implicarea publică. Este o poveste convenabilă care ignoră problemele fundamentale legate de implicarea activă a unei persoane fără rol constituțional sau supraveghere congresională în deciziile executive.
În vara lui 2024, Obama a devenit o figură centrală în eforturile guvernului de a cenzură internetul și a lansat o nouă campanie împotriva dreptului de a deține arme. În alte vremuri, spectacolul unui fost președinte care atacă simultan Primul și Al Doilea Amendament ar fi atras atenția presei tradiționale. Însă, după cum a demonstrat acoperirea alegerilor de săptămână trecută, presa nu mai este interesată să raporteze fapte reale sau să mențină transparența. Media obedientă a devenit slujitorul celor aflați la putere, făcând orice pentru a le susține interese.
O altă interpretare a influenței lui Obama
Există însă o altă perspectivă asupra implicării lui Barack Obama în timpul administrațiilor Trump și Biden: aceea că Obama nu a fost niciodată un adevarat lider, nici atunci și nici acum.
După încheierea mandatului, Obama s-a concentrat pe acumularea unei averi dubioase prin intermediari precum Spotify și Netflix, pe achiziția de proprietăți luxoase și pe petrecerea timpului pe iahturi private alături de celebrități. Ego-ul său ridicat la nivel stratosferic și lipsa de conștientizare de sine l-au determinat să apară ocazional în public alături de Joe Biden, afișându-se ca fiind figura dominantă, mai populară, care "ține frâiele." Dar această idee este complet falsă
Obama s-a dovedit a fi un miliardar de carton obsedat de celebritate, care a afișat o aparență leneșă de influență pozitivă asupra mecanismelor guvernamentale din Statele Unite. S-a prezentat ca o figură superficială, concentrată exclusiv pe sine, un narcisist uluitor chiar și pentru standardele ridicate ale Washingtonului
Un lider distrugător pentru propriul partid
Democrații nu au înțeles că proiecția propriilor lor convingeri asupra unei persoane relativ necunoscute a creat o figură care, în cele din urmă, le-a distrus partidul în moduri nebănuite. Convingerile de stânga radicală ale lui Obama, antipatia sa față de America și tendința de a diviza rasial au fost inițial ascunse, dar au devenit evidente pe măsură ce el a fost ridicat pe un piedestal de colegii săi, fascinați de carisma sa.
Această situație s-a manifestat cel mai clar după instalarea Kamalei Harris ca și candidată. Eșecul fostului său vicepreședinte, Joe Biden, a fost trecut cu vederea, chiar și după o prima ezbatere prezidențială dezastruoasă, în care Biden părea dezorientat și confuz. Factorii de decizie din rândurile democraților, în special Obama și Nancy Pelosi, știau că Biden nu avea nicio șansă reală de a-l învinge pe Donald Trump în alegerile din noiembrie.
O mișcare surprinzătoare și o înfrângere zdrobitoare
Ceea ce Obama și Pelosi nu au anticipat a fost decizia rapidă a lui Joe Biden de a-și susține vicepreședinta, Kamala Harris, drept candidată. Această mișcare i-a luat complet prin surprindere din punct de vedere politic, lăsându-i fără un plan de rezervă. Rezultatul? O înfrângere uluitoare pentru Harris și Partidul Democrat în alegerile din 2024, o situație care, pentru cei din dreapta, a fost privită ca o răsturnare spectaculoasă a sorților.
Pentru cei care au urmărit politica prezidențială din momentul în care Barack Obama a depus jurământul pe 20 ianuarie 2009, până la alegerile recente, acest deznodământ nu ar trebui să fie o surpriză. Cultul personalității din jurul lui Obama a împiedicat o evaluare completă a pagubelor până mult după încheierea celui de-al doilea mandat.
Moștenirea lui Obama: O democrație fragilizată și pierderi politice majore
Fascinația lui Barack Obama pentru miliardari a favorizat apariția unei oligarhii, în special în sectorul tehnologic, care și-a întărit controlul asupra guvernului. Tendința sa de a "regla conturi" a dus la transformarea aproape tuturor agențiilor guvernamentale în arme împotriva cetățenilor americani. Relațiile rasiale au regresat dramatic, atingând niveluri de tensiune comparabile cu anii 1950. Inegalitatea economică a explodat, a apărut mișcarea Tea Party, Donald Trump a fost ales președinte, iar scandalul "Russiagate" a luat naștere. Media tradițională, susținătoare a democraților, a început să piardă masiv din audiență și credibilitate.
Toate acestea își au rădăcinile în perioada Obama la Casa Albă, continuând în timpul primei președinții a lui Trump și culminând cu ceea ce mulți au numit o farsă politică – administrația Biden-Harris. În timp ce declinul cognitiv al lui Biden a fost ascuns de public până când era prea târziu, impactul politic și social al deciziilor din anii Obama a devenit din ce în ce mai evident.
Privind retrospectiv, anii Obama nu au adus rezultate favorabile pentru Partidul Democrat. În 2008, la începutul mandatului său, democrații dețineau 55 de locuri în Senat și 256 în Camera Reprezentanților. Până la sfârșitul celui de-al doilea mandat, în 2016, democrații pierduseră nouă locuri în Senat și 62 în Cameră. În plus, numărul guvernatorilor democrați scăzuse cu 12, iar partidul deținea cele mai puține funcții alese la nivel național de la anii 1920 încoace.
Această scădere abruptă a influenței politice subliniază faptul că, în ciuda retoricii și a imaginii sale carismatice, moștenirea lui Obama a fost marcată de divizare, pierderi și o democrație mai fragilă.
Obama: O catastrofă politică pentru democrați, dar un succes personal
În ciuda laudelor pentru presupusul său intelect politic și stilul său abil de a opera, Barack Obama s-a dovedit a fi un dezastru pentru democrați pe termen lung. În schimb, pentru el personal, președinția a fost o mină de aur – ajungând să își permită a patra vilă luxoasă. Rămâne întrebarea: cum consideră Partidul Democrat că și-a valorificat investiția în Obama?
Beneficiile pentru Obama sunt evidente. El a înțeles că diviziunile sociale și tensiunile rasiale pot fi exploatate pentru victorii electorale. Folosind tactici agresive, inclusiv instrumentalizarea agențiilor federale împotriva oponenților politici, o tendință intensificată în administrația Biden, Obama a luat măsuri fără precedent pentru a obține câștiguri rapide. În același timp, s-a poziționat ca figura centrală în cercurile politice democrate, devenind, practic, un „kingmaker” al partidului.
Motivația democraților de a ridica un senator relativ necunoscut din Illinois la rangul de lider suprem al partidului poate fi înțeleasă doar prin prisma dinamicilor din Washington, D.C. Într-un sistem ce funcționează adesea ca o "întreprindere criminală" de decenii, era nevoie de un "frontman" capabil să cucerească publicul. Bill Clinton a îndeplinit acest rol cu succes, având o carieră politică solidă.
Obama, însă, era o figură necunoscută, cu realizări mult mai puține decât Clinton. Alegerea lui a fost în mare parte simbolică, fiind „aprobat” ca un chip reprezentativ al diversității și incluziunii (DEI - Diversity, Equity, and Inclusion). Această alegere a oferit Partidului Democrat libertatea de a opera fără prea multă opoziție, deoarece orice critică la adresa lui Obama putea fi catalogată rapid drept rasism.
În esență, Obama s-a dovedit a fi un „incendiator” politic și rasial care a destabilizat sistemul la fiecare pas, sfidând pe oricine îndraznea să îl înfrunte. Perioada sa prezidențială a fost una dintre cele mai distructive și divizive din istoria modernă a Statelor Unite. În timp ce Obama și-a asigurat faimă, avere și lipsa responsabilității, prețul plătit de democrați a fost o pierdere uriașă a bazei lor politice și a unității naționale.
De la „erou al milenialilor” la un lider contestat: Moștenirea controversată a lui Obama
Barack Obama a folosit radicalismul pe care l-a dezvoltat în timpul activității sale de „organizator comunitar” în Chicago și l-a aplicat la scară națională. Strategia sa a fost să alimenteze conflictele, să provoace haos și să împartă societatea în tabere opuse. Această abordare reflectă clasica teorie marxistă a „opresorului versus oprimaților,” în care victoriile și înfrângerile, vinovăția și inocența sunt unilateral determinate. Oamenii au fost etichetați, denigrați și excluși din societate doar pentru convingerile lor, iar violența împotriva acestora a fost justificată și chiar celebrată.
Democrații, prin acceptarea acestei direcții, „călăreau tigrul” alături de Obama, fără a ști unde îi va duce. Iată americanii acum – o națiune complet divizată, cu cetățeni învrăjbiți, acuzându-se reciproc, toate acestea din dorința de a avea un simbol al incluziunii și diversității în Casa Albă pentru a atenua ceea ce s-a numit „tensiunea rasială.” Dar cum stă astăzi această „tensiune rasială”?
Mai important, cum stau lucrurile pentru democrați, cu Obama drept lider de facto? Rezultatele din alegerile din 2024 oferă un răspuns sumbru: extrem de prost.
Un aspect ironic, dar ignorat de mulți, este prăbușirea sprijinului tinerilor pentru Obama. În 2008, milenialii de 18-25 de ani au fost cuceriți de imaginea sa de „Mântuitor al speranței.” În 2024, aceeași categorie de vârstă din generația Z l-a abandonat complet, dezamăgită de lipsa de substanță și rezultate.
Alegerile din 2024 au fost un dezastru pentru democrați, iar vina se răspândește rapid în cercurile lor politice. Imaginea de „geniu politic” a lui Obama s-a dovedit a fi o iluzie. Masca s-a dat jos odată ce președinția și ambele Camere ale Congresului au ajuns sub control republican.
Lecția amară pe care democrații o învață acum este că, în ciuda carismei și retoricii lui Obama, moștenirea sa a lăsat partidul mai slab, mai divizat și mai puțin conectat la noile generații. În loc să construiască un viitor solid, moștenirea sa politică a accelerat pierderile și instabilitatea partidului.
Donald Trump: Viteză maximă pentru reconstrucție și eliminarea influenței lui Obama
Donald Trump acționează rapid pentru a-și forma un cabinet care să susțină mesajul său populist și să reflecte mandatul clar pe care l-a primit de la alegători. După ce a trecut deja printr-un mandat prezidențial acum opt ani, Trump are o înțelegere mai clară a mecanismelor complexe ale „mlaștinii” de la Washington și știe cum să-și folosească poziția pentru a adresa provocările economice și criza de la graniță pe care le-a moștenit de la administrația Biden.
Cu susținerea alegătorilor, Trump dispune de cel puțin doi ani pentru a produce schimbări semnificative. Prioritățile sale includ nu doar redresarea economică, ci și inițierea negocierilor între părțile beligerante din conflictele din Ucraina, Rusia și Orientul Mijlociu. Rezolvarea acestor probleme ar putea să-i consolideze moștenirea politică și să elimine, odată pentru totdeauna, influența și interferența lui Barack Obama în politica americană.
Succesul lui Trump depinde, de asemenea, de menținerea controlului republican asupra Camerei Reprezentanților și a Senatului după alegerile din 2026. Dacă reușește, ar putea avea suficient timp și sprijin politic pentru a-și realiza planurile ambițioase, transformând perioada dificilă lăsată de administrațiile anterioare într-o victorie majoră pentru mișcarea sa populistă.
Pe lângă obiectivele pe termen scurt, Trump vizează reconstrucția încrederii în instituțiile naționale și stoparea ceea ce mulți consideră a fi fost o „a treia administrație Obama” care a condus din umbră în ultimii ani. Dacă își îndeplinește misiunea, Trump nu doar că va redesena peisajul politic american, ci va pune capăt unei epoci marcate de diviziuni și controverse.
Despite years of progressives dismissing and mocking my political meme, a new Financial Times article just validated it with real data.
— Colin Wright (@SwipeWright) November 15, 2024
Let's get into it a little.
In April 2022, @elonmusk tweeted out a political meme I created several months earlier, making it go insanely… pic.twitter.com/zOWzrfwLTF
