Avion de luptă al armatei ungare, PRĂBUȘIT în Cehia!

20 Mai 2015
Avion de luptă al armatei ungare, PRĂBUȘIT în Cehia!
Un avion de vânătoare JAS-39 Gripen al armatei ungare s-a prăbușit pe un câmp din apropierea bazei militare cehe din Caslav. Potrivit Hungary Today, cei doi piloți au reușit să se catapulteze.

Cauza accidentului rămâne neclară, însă o purtătoare de cuvânt a armatei cehe, Magdalena Dvorakova, a declarat că piloții nu au reușit să aducă avionul cu două locuri în siguranță pe pista de aterizare.
 
Incidentul a avut loc la 60 de kilometri est de Praga, în timpul exercițiului militar de amploare The Lion Effort, la care participă avioane de luptă suedeze. 
 
Cei doi piloți au scăpat nevătămați, însă au primit asistență medicală. Avionul de tip Gripen — fabricat de compania aeronautică SAAB din Suedia — a fost grav avariat.
 
Philip Simon, un purtător de cuvânt al forțelor armate suedeze, a confirmat faptul că în accident a fost implicat "un avion ungar care nu lua parte efectiv la exercițiu". (V.M.)

Alte stiri din Externe

Ultima oră