Un înalt oficial european, expert în combaterea terorismului, a declarat că Marea Britanie este următoarea ţintă a organizației jihadiste ISIS, acesta bazându-și afirmația pe informaţii obţinute de serviciile de inteligenţă.
Într-un interviu acordat CNN, oficial european susţine că, după atacurile de la Paris, următoarea ţintă a ISIS este Marea Britanie.
Informațiile obținute de la agenţii europene de securitate anunță faptul că luptători ISIS britanici care s-au alăturat grupării teroriste în aşa numitul "califat islamic" au fost însărcinaţi acum de şefii lor să se întoarcă în Marea Britanie pentru atacuri teoriste.
CNN sprecizează că nu nu se știe cât de iminente sau unde vor avea loc aceste atacauri.
Un lucru este cert: nivelul de alertă a crescut, mai ales după ce Parlamentul Marii Britanii a aprobat, miercuri seară, planul Guvernului David Cameron de a lansa raiduri aeriene împotriva poziţiilor din Siria ale ISIS.
Votul a avut loc după aproape zece ore de dezbateri aprinse, într-o Cameră plină până la refuz. David Cameron a deschis dezbaterile pledând pentru ca țara să își asume responsabilitățile și să îi sprijine pe aliați, în special Franța, sub șocul atentatelor de la Paris care au făcut 130 de morți la 13 noiembrie.
"Parlamentul a luat o decizie bună pentru a păstra securitatea țării — acțiunea militară în Siria face parte dintr-o strategie mai largă", și-a exprimat bucuria David Cameron pe contul său de Twitter.
Loviturile aeriene britanice au avut loc la doar câteva ore după ce parlamentul a aprobat extinderea în Siria a loviturilor aeriene pe care Marea Britanie le efectua deja în Irak împotriva Statului Islamic.