Austria a intrat în al doilea val de infectări cu noul coronavirus, a declarat cancelarul Sebastian Kurz, într-un comunicat emis duminică, în contextul unei creşteri continue a numărului de cazuri pozitive, scrie Agerpres.
De vineri până sâmbătă, au fost raportate aproape 870 de cazuri noi de infectare, dintre care peste jumătate în capitala Viena.
De la debutul epidemiei, Austria, ţară cu 9 milioane de locuitori, a înregistrat 33.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 750 de decese asociate COVID-19.
"Suntem la începutul celui de-al doilea val", a afirmat Kurz duminică, avertizând că Austria va depăşi în curând 1.000 de cazuri noi pe zi, şi chemând populaţia să respecte cu stricteţe măsurile antiepidemice şi să reducă la maximum contactele.