Sprijinul ostentativ al lui Biden pentru Zelensky în timpul vizitei sale la Washington a fost menit să reamintească Rusiei că America priveste bătălia pentru Ucraina pe termen lung, spune o analiza Le Figaro.
Nu suntem în 1941, Joe Biden nu este Franklin D. Roosevelt și Volodimir Zelensky nu este Winston Churchill. Nici Putin nu este Hitler. Și totuși, există un "deja vu" izbitor în bătălia titanică dintre Occidentul democratic și Rusia lui Putin, acest dragon ciudat care îmbină metodele criminale ale bolșevismului național cu o dorință de răzbunare imperială nuanțată de misticism mesianic, pe cât de distructivă, pe atât de bolșevică. T.
Cu optzeci și unu de ani mai devreme, Churchill venise și el la Washington să ceară arme și sprijin în aplauzele parlamentarilor în timp ce puterile Axei măturau Europa. Aceste rezonanțe vor reuși mai mult în fața reticenței crescânde a taberei izolaționiste republicane de a-și asuma rolul de „frate mai mare” al democrațiilor așa cum a fost rolul Americii în secolul al XXlea?
În interacțiunile lor, Zelensky și Biden și-au plasat constant lupta comună în perspectiva istorică și morală a unui conflict între democrații și tiranie.
„Această bătălie va defini lumea în care vor trăi copiii și nepoții noștri”, a amintit Zelensky, subliniind că „războiul inteligenței a fost deja câștigat împotriva Kremlinului” de ucraineni și americani, pentru că „nouă nu ne este frică". „Vom fi alături de tine atâta timp cât este nevoie... Știm ce este în joc.” a răspuns Biden în cadrul conferinței de presă a celor doi bărbați, punând politic în balanța Ucrainei toată forța principalei puteri militare a lumii. Biden a avut grijă să reamintească că va fi la latitudinea ucrainenilor să definească ce înseamnă victoria, menționând că nu va exista nicio limită pentru sprijinul NATO în afară de preocuparea de a nu merge spre extinderea conflictului și o confruntare directă cu Rusia.
Sprijinul ostentativ al lui Biden a fost menit să reamintească Rusiei că America, în ciuda crizei sale democratice profunde, se prezintă în continuare ca un protector cheie al sistemului internațional și vede lupta pentru Ucraina pe termen lung. Cu toată finanțarea și livrările de rachete Patriot pe care le presupune.
La Moscova, în aceeași zi, un Vladimir Putin agresiv a fost văzut trimițând un avertisment la fel de puternic cu privire la intențiile sale militare dure. Într-un discurs menit să semnaleze că Rusia luptă împotriva Americii și să prezinte Ucraina ca o simplă marionetă, șeful Kremlinului a anunțat o creștere masivă a efortului de război și a forței militare contingente în teatrul de operațiuni și punerea în funcțiune a unor „noi” arme precum celebra rachetă hipersonică Zircon. Mesajul este deci clar. Moscova plănuiește să continue războiul... până la victorie. Înseamnă asta că șeful de stat major ucrainean Zalouzhny are dreptate să se teamă de un nou atac masiv rusesc în primăvară? Sau ne confruntăm cu o nouă cortină de fum care ascunde mizeria structurală a unei armate ruse dezorganizate, cu moralul scăzut?
Puse cap la cap, unitatea ucrainean-americană în război și avertismentele rusești, în orice caz, spulberă iluziile lui Macron de a duce negocieri la nesfârșit. Războiul va dura pentru că nici Rusia, nici Occidentul, nici Ucraina nu își pot permite consecințele unei înfrângeri. Marea întrebare rămâne cine are cele mai mari șanse de a câștiga avantajul într-o confruntare de durată. Putin pariază că Occidentul gândește doar pe termen scurt și se va scinda sub greutatea mărinimiei sale și a dezacordurilor sale. Dar Putin, izolat și înconjurat de echipe discreditate care aleg fie fuga, fie supunerea, are o problemă mult mai complicată. Cea pe care istoricul Louis Léouzon Le Duc o descria deja în 1854, în plin război al Crimeei, despre țarul rus Nicolae: autocratul, spune el, prin folosirea forței brute peste tot „se găsește în mâinile curtenilor lacomi care îl înșală și îl trădează”, pregătind inevitabil catastrofa. Pentru că nu mai știe pe ce teren luptă.
