Atac armat într-o tabără de nomazi în Franţa:patru morţi, printre care şi un bebeluş

25 Aug 2015
Atac armat într-o tabără de nomazi în Franţa:patru morţi, printre care şi un bebeluş
Un bărbat, o femeie şi un bebeluş au fost ucişi marţi la Roye, în regiunea Somme, din Franţa, în cursul unui atac armat. Atacatorul, un alt copil şi doi jandarmiau fost grav răniţi, au declarat surse ale Prefecturii pentru lepoint.fr.  Ulterior, jandarmul a decedat.

Împuşcăturile s-au înregistrat într-o tabără de nomazi. Prefectul şi procurorul s-au deplasat la faţa locului. Potrivit primelor elemente ale anchtei, jandarmii au fost alertaţi de focurile de armă din zona taberei din comuna Roye, dar au fost la rândul lor luaţi ca ţintă de un bărbat care a tras înspre ei. Un jandarm a fost rănit grav, iar ulterior a decedat.

Copilul grav rănit este în stop cardiac şi se află conectat la aparate.

Atacatorul a fost reţinut, şi este rănit. Cel mai probabil este vorba despre un incident în sânul aceleiaşi familii. “Suntem în stare de şoc. Este o comunitate care n-a ridicat nicio problemă până în present”, a declarat la LCI Pascal Delnef, adjunctul primarului din Roye.

poteza cea mai vehiculată este că individul, probabil băut bine, a deschis focul asupra a trei persoane care locuiau în tabără, din aceeaşi familie, atrăgând intervenţia forţelor de ordine.

Când au ajuns oamenii legii la faţa locului, atacatorul şi-a îndreptat arma în direcţia jandarmilor.

La începutul serii, preşedintele Francois Hollande a ţinut să îşi exprime solidaritatea cu familiile victimelor şi apropiaţii acestora”. Preşedintele a salutat „curajul şi angajamentul forţelor Jandarmeriei”, iar premierul Manuel Valls a scris pe Twitter că gândurile sale merg către familiile victimelor, victime şi către jandarmul împuşcat când îşi servea patria.

Zona a fost încercuită de forţele de ordine. (M.C)

Alte stiri din Externe

Ultima oră