ATAC ARMAT în India. Mai mulţi bărbaţi deghizaţi în militari au atacat un autobuz. Cinci pasageri au murit (VIDEO)

27 Iul 2015
ATAC ARMAT în India. Mai mulţi bărbaţi deghizaţi în militari au atacat un autobuz. Cinci pasageri au murit (VIDEO)
Cinci persoane și-au pierdut viața în nordul Indiei, după ce mai mulţi bărbaţi deghizaţi în militari au atacat un autobuz, omorând o persoană şi rănind mai mulţi pasageri. Apoi, ei au atacat o maşină, împuşcându-l mortal pe şofer. Atacatorii s-au îndreptat apoi către sediul poliţiei, unde au deschis focul asupra celor dinăuntru, ucigând doi poliţişti. Ulterior, atacatorii au rămas blocaţi în secţia de poliţie care a fost înconjurată de poliţişti, relatează agenția DPA.

„Nu ne confruntăm cu o luare de ostatici, potrivit informaţiilor primite până în momentul de faţă”, a declarat Kiren Rijiju, un oficial din cadrul Ministerului indian de Interne.

Ministrul de Interne al Indiei, Rajnath Singh, a anunţat că măsurile de securitate la frontiera cu Pakistan au fost întărite. Staţia de poliţie din Dinanagar din Punjab se află la graniţa Indiei cu Pakistan.

Alte stiri din Externe

Ultima oră