„Dacă vedem teroriştii Hamas trăgând din spitale [din Gaza] , vom face ceea ce trebuie să facem (...) , îi vom ucide”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al armatei Richard Hecht, recunoscând „natura sensibilă” a unor astfel de operațiuni, scrie Le Monde.
„Ar fi mai ușor dacă Hamas ar părăsi spitalele ”, a adăugat el, acuzând mișcarea islamistă palestiniană că „operează din interiorul spitalelor ” .
Anterior, Semiluna Roșie Palestiniană a susținut că acțiunile lunetistului israelian asupra spitalului Al-Quds din orașul Gaza au provocat cel puțin un mort și douăzeci și opt de răniți. Un raport imposibil de confirmat dintr-o sursă independentă.
Trei spitale din zonă au fost ținta unor focuri de armă în cursul nopții de joi spre vineri, au raportat autoritățile Hamas, aflate la putere în enclava palestiniană.