La competiția care a avut loc în orașul Friedrichshafen au participat copii din opt țări. O echipă formată din copii refugiați a fost condusă de pe margine de antrenorul echipei locale de volei, românul Stelian Moculescu.
Jucător de bază al naționalei României, Moculescu a rămas ilegal în Germania la Jocurile Olimpice din 1972. “Am fost și eu refugiat. A trebuit să mă integrez singur. Acum vreau să îi ajut și eu pe alții să își găsească mai ușor drumul în viață”, a declarat Moculescu, pentru Suedkurier.
Este foarte amabil cu copiii, iar aceștia se simt bine în prezența lui. “Eu am jucat fotbal și în Siria. De patru luni sunt în Germania și mi-am găsit prieteni cu care să joc și aici. Sunt fan FC Barcelona și idolul meu este Lionel Messi. E cel mai bun jucător din lume. Vreau să ajung și eu fotbalist”, spune Hamza (8 ani). “Îmi place să mă joc cu alți copii, dar merg cu plăcere și la școală. Vreau să devin medic, ca să ajut lumea și oamenii din jur”, spune Ali din Irak.
Născut la Braşov în 1950, Stelian Moculescu şi-a făcut repede un nume în voleiul românesc, iar la 22 de ani era deja în lotul României pentru Jocurile Olimpice din 1972 de la Munchen. Visul său nu era o medalie olimpică, ci libertate pentru tot restul vieţii.
În ultima zi a Olimpiadei, la 11 septembrie 1972, a fugit din satul olimpic. Plănuia acest pas de câţiva ani. Mai exact din 1970, când a văzut China, tot cu ajutorul voleiului, şi a înţeles că nu există perspective. Nu a putut accepta degradarea umană din comunism.
Tatăl său a fost condamnat fiindcă împărţea fluturaşe cu pamflete prin oraş. A fost închis timp de 7 ani, însă n-a mai ieşit la fel. Oamenii Securităţii au fost informaţi de un coleg de echipă că Stelian va încerca să fugă şi i-au confiscat paşaportul încă din 1971, blocându-i prezenţa la Europenele din acel an.
“În acea dimineaţă de 11 septembrie 1972 am părăsit satul olimpic din Munchen cu o geantă sport. Am pus în ea tot ce a încăput: un prosop, nişte şosete şi lama de ras. N-aveam nici un ban. Cu doar câteva zile înainte, ocupasem locul 5 la Olimpiadă, dar nu mi-a mai păsat. Viaţa cotidiană în România socialistă devenise tot mai grea. Nu aveai voie să faci remarci politice deplasate”, spune Moculescu.
În acea dimineață, antrenorul naţionalei Germaniei l-a aşteptat în faţa satului olimpic şi l-a dus cu maşina la Nurnberg. A început să joace volei pentru nemţi, însă fiind un sport amator, nu reuşea să supravieţuiască şi s-a angajat ca zidar. A fost condamnat în absenţă la 10 ani de închisoare în România. Asta nu l-a împiedicat să revină în România în 1977 şi 1979 cu naţionala Germaniei, ultima dată fiind ţinut trei ore într-o locaţie secretă de pe aeroportul Otopeni.
Venind de la naţionala care a ocupat locul 5 la Olimpiada din 72, Moculescu a devenit profesorul voleiului german. Ascensiunea sa a început în 1977 ca antrenor-jucător la TSV 1860 Munchen, formaţie cu care a izbutit să câştige cupa şi campionatul în 1978 şi 1980. A mai bifat echipele VC Passau şi ASV Dachau, după care a fost numit selecţionerul Germaniei. Doar până în 1990, când a ales să pregătească formaţia TSV Milbershofen.
În 1997 a ajuns la Vfb Friedrichhafen, formaţie pe care o pregăteşte şi astăzi. A obtinut 17 titluri ale Germaniei., a câştigat 18 Cupe ale Germaniei. A adăugat şi campionate şi cupe câştigate în Austria. A dus Friedrichshafen de mai multe ori în finala Ligii Campionilor, fiind primul antrenor din Germania care a reuşit tripla, campionat-cupă- liga campionilor, în sezonul 2006-2007.
În al doilea mandat la naţionala Germaniei (1999-2008) a reuşit să califice echipa la Campionatele Europene din Cehia 2001, Germania 2003, dar şi la Campionatul Mondial din Japonia 2006. El a calificat Germania la Jocurile Olimpice de la Beijing 2008, unde a ocupat un onorabil loc 9.
În 2008, a preluat în paralel cu Friedrichshafen şi naţionala masculină a României, însă n-a reuşit să facă minuni. Pentru meritele sale în dezvoltarea voleiului, i s-a conferit în 2007 distincţia “Volleyball Award”.
