Ministrul austriac de Externe, Sebastian Kurz, consideră că românii, desi muncesc si platesc taxe in Austria, nu ar trebui sa primeasca alocatii pentru copii la nivelul la care acestea sunt acordate austriecilor, ci la nivelul celor din Romania.
Cu alte cuvinte, ministrului austriac nu i se pare normal ca statul sa plateasca o alocatie de 160 de euro unui copil ai carui parinti muncesc in Austria.
Kurz a explicat pentru postul public de televiziune ORF ca pentru doi copii romani, ai caror parinti muncesc in Austria, statul austriac ofera lunar aproximativ 300 de euro. "Suma aproape corespunde unui salariu mediu din Romania", a spus Sebastian Kurz.
La scurt timp, MAE a remis presei un punct de vedere legat de declarațiile ministrului austric: “Ministerul român al afacerilor externe nu este de acord cu luările de poziție publice ale ministrului federal al afacerilor externe al Austriei pe tema asistenței sociale destinate lucrătorilor intra-comunitari, cu referire expresă la România.
Ministerul român al afacerilor externe apreciază că amplificarea, în mod artificial, în contextul actual premergător alegerilor regionale din Austria, a unor astfel de poziționări, riscă să-i transforme pe cetățenii români care lucrează în mod legal în Austria în victime ale unei dispute politice interne și, în același timp, să afecteze relațiile bilaterale româno-austriece. Acestea se afla în prezent la un nivel fără precedent de dezvoltare pe toate palierele, nu numai politic, ci și în sfera economică”, se precizează în comunicatul de presă.