Nouă activiști din grupul „Scientist Rebellion” au pătruns în Autostadt, un muzeu și un showroom auto vizavi de principala fabrică a Volkswagen din Wolfsburg, Germania, și s-au lipit de podeaua pavilionului Porsche însa personalul a stins luminile, a oprit încălzirea și au plecat acasa. Activiștii s-au plâns apoi că li s-au umflat mâinile si că „nu au primit un castron în care să urineze sau să-și facă nevoile”, scrie DailyMail
Activiștii au promis că vor continua protestul până când Volkswagen va fi de acord să facă lobby pe lânga miniștrii pentru decarbonizarea industriei transporturilor, dar au început să se plângă după doar câteva ore că nu au mâncare și că personalul a refuzat să le aducă un castron pentru a-și face nevoile.
Gianluca Grimalda, care declarase că este în greva foamei, a început să se plângă că mâna lui -pe care o lipise de podea - era umflată și a spus că medicii l-au avertizat că riscă să facă cheaguri de sânge.
După doar o zi de protest, el a fost de acord să plece pentru tratament medical și a fost arestat, înainte ca poliția să se intre pentru a aduna restul manifestanților.
„Nouă dintre noi am fost lipiți de podea și unii dintre noi în greva foamei până când cererile noastre de decarbonizare a sectorului german de transport vor fi îndeplinite”, a spus activistul.
Dar, două ore mai târziu, s-a plâns că personalul „a refuzat cererea noastră de a ne oferi un vas pentru a urina și a face nevoile într-un mod decent în timp ce suntem lipiți și au oprit încălzirea”.
„Nu ne putem comanda mâncarea, trebuie să folosim cea oferită de Volkswagen”, a scris el pe Twitter.
După ce a petrecut o noapte lipit de podea, domnul Grimalda a postat pe Twitter o imagine cu mâna lui umflată, spunând că a fost adus un medic pentru a-l examina.
„Medicii au constatat posibilitatea apariției cheagurilor de sânge care pun viața în pericol în mâna mea și mi-au recomandat un transfer imediat la spital.
În ultimii ani, Volkswagen a investit puternic în mașinile electrice și, anul trecut, a fost cel mai vândut producător de vehicule electrice din Europa.
.@VW told us that they supported our right to protest, but they refused our request to provide us with a bowl to urinate and defecate in a decent manner while we are glued, and have turned off the heating. People in support can't get out of the building. 2/ pic.twitter.com/YZuuiww5Q4
— gianluca grimalda (@GGrimalda) October 19, 2022