Acordarea Premiului Carol cel Mare preşedintelui Klaus Iohannis va avea loc abia în 2021

06 Aug 2020 | scris de I.D.
Acordarea Premiului Carol cel Mare preşedintelui Klaus Iohannis va avea loc abia în 2021

Din cauza pandemiei de coronavirus, festivitatea de decernare preşedintelui României, Klaus Iohannis, a Premiului Carol cel Mare va fi amânată cu un an, scrie Suddeutsche Zeitung, preluată de Rador.

 

După cum s-a anunţat miercuri, decizia a fost luată în comun de către oraşul Aachen, Directoratul Premiului Carol şi deţinătorii distincţiei.

”Directoratul este foarte încrezător în a crea în mai 2021 cadrul demn uzual în clădirea Primăriei pentru actul festiv şi de a permite populaţiei să participe la festivitate şi la un program festiv diversificat” – a afirmat primarul general al oraşului Aachen, Marcel Philipp.

Iniţial decernarea preşedintelui Klaus Iohannis al premiului Carol cel Mare era prevăzut pentru 21 mai 2020. Înainte cu câteva săptămâni conducerea oraşului a făcut cunoscut că din cauza crizei provocate de coronavirus evenimentul va fi amânat pentru o dată neprecizată încă.

Context

Președintele Klaus Iohannis ar fi trebuit să primească, la 21 mai 2020, în orașul german Aachen, Premiul Internațional ”Carol cel Mare” pentru unitatea Europei, conform unei decizii a Societății Premiului Internațional ”Carol cel Mare” al orașului Aachen anunțate la 14 la decembrie 2019.

În conferinţa de presă la care a fost anunţată decizia, preşedintele Societății, Jürgen Linden, a afirmat că această distincţie este menită să-l încurajeze pe Iohannis să continue să conducă ţara sa pe calea europeană.

Sursa: Suddeutsche.de/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu

Alte stiri din Externe

Ultima oră