Accident teribil în Portugalia: 29 de oameni au murit

18 Apr 2019 | scris de A.V.
Accident teribil în Portugalia: 29 de oameni au murit

Portugalia, mai precis insula Madeira, a fost scena unui teribil accident auto. Un autocar plin cu turiști germani a căzut într-o râpă, 29 de oameni și-au pierdut viața, iar alți 28 au fost răniți, relatează agențiile internaționale de presă.

Accidentul a avut loc în localitatea de coastă Canico, la ora locală 18:30 (17:30 GMT).

Vehiculul la bordul căruia se aflau aproximativ 50 de turiști germani a părăsit carosabilul într-o curbă şi s-a răsturnat, oprindu-se într-o casă construită în pantă.

Şoferul autobuzului, care se pare că a pierdut controlul asupra vehiculului din motive ce urmează să fie investigate, precum şi ghidul care însoţea grupul de turişti, au fost răniţi, dar au scăpat cu viaţă.

Cel puţin 28 de persoane au fost rănite, inclusiv doi cetăţeni portughezi.

Persoanele rănite au fost transportate la un spital din oraşul Funchal. Trei răniți au fost operaţi, 23 se află sub observaţie şi doi au fost externaţi, potrivit informaţiilor transmise de agenţia de presă  portugheză Lusa.

Unul dintre pasagerii internaţi a încetat din viaţă la spital, conform anunţului făcut miercuri seara de un purtător de cuvânt al spitalului, care a menţionat că printre victime nu se numără copii.

Turiştii din autocarul răsturnat aveau vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani.

Guvernul regional din Madeira a decretat trei zile de doliu.

Premierul Antonio Costa a anunţat pe Twitter că a contactat-o pe Angela Merkel pentru a-i comunica 'tristeţea' sa în legătură cu producerea ' tragicului accident'. El a prezentat 'în numele guvernului portughez cele mai sincere condoleanţe tuturor familiilor afectate'.

Ministerul de Externe de la Berlin a anunţat crearea unei linii telefonice de urgenţă.

Cunoscut sub denumirea de 'insula florilor' sau 'perla Atlanticului', arhipelagul portughez Madeira, situat la 500 de km de coasta Marocului, atrage în fiecare an sute de mii de turişti prin peisajul său vulcanic şi climatul blând. Sezonul de vârf este vara, dar mulţi turişti sosesc şi în perioada sărbătorilor de Paşte.

 

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră