Alexander Burdonsky, un talentat regizor de teatru rus, al cărui bunic a fost liderul sovietic Iosif Stalin, a murit de cancer la vârsta de 75 de ani, relatează BBC.
La naştere, Burdonsky se numea Alexander Stalin, dar ulterior a luat numele de fată al mamei sale pentru a scăpa de asocierea cu dictatorul sovietic. Timp de mai mulți ani a fost șeful Teatrului de Stat al Armatei Ruse din Moscova.
Anul trecut, un alt nepot al lui Stalin, Evgheni Dzhugashvili, a murit la vârsta de 80 de ani. Totuși, el a fost un apărător ferm al moștenirii bunicului său.
În schimb, tatăl lui Alexander Burdonsky, Vasili Stalin, a avut o relație dificilă cu liderul sovietic și a murit din cauza alcoolului la 40 de ani.
Născut în 1941, Burdonsky a declarat unei televiziunii rusești că nu a avut prea mult de-a face cu dictatorul sovietic, înainte de moartea acestuia, în 1953: "L-am văzut din tribună, în timpul paradelor din mai și din noiembrie", a spus el.
Acum doi ani, directorul de teatru a susţinut că nimeni nu şi-ar dori copilăria pe care a avut-o el și că și-a schimbat numele pentru a-și continua viața în domeniul artelor.
Altădată, i-a spus unui reporter că îl vedea pe bunicul său ca pe un personaj shakespearian, un amestec de geniu și nebunie. Dacă în tinereţe i se opusese lui Stalin, el a ajuns să-l vadă pe Stalin ca o figură foarte puternică din secolul al XX-lea, în ciuda tiraniei și cruzimii sale.
Celălalt nepot al dictatorului, Evgheni Dzhugashvili, care a murit în decembrie 2016, avea ănsă o părere diferită despre Stalin. Când un ziar independent rus a scris că bunicul său era un "canibal însetat de sânge", el a făcut reclamaţie la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar a pierdut.
sursa foto: bbc.com