La sfârşitul lunii noiembrie s-a finalizat componenta proiectului „Patrimoniu Deschis” care prevede construcţia unui Pavilion Muzeal Multicultural la intrarea principală în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului).
Construit cu scopul de a valorifica în mod adecvat patrimoniul multicultural al Muzeului Civilizaţiei Transilvane ASTRA şi de a oferi facilităţi adecvate de primire a vizitatorilor în Muzeul în aer liber, pavilionul va fi inaugurat pentru publicul larg în luna aprilie 2016.
Valoarea întregului proiect se ridică la 3.500.054 euro nerambursabili, fonduri care sunt folosite pentru realizarea unui program cultural complex ce include, pe lângă construcţia Pavilionului Muzeal Multicultural (PaMM), reconstrucţia, conservarea şi restaurarea monumentelor reprezentative pentru diverse etnii din Muzeul în aer liber, dezvoltarea şi promovarea circuitului expoziţional „Calea minorităţilor etnice” şi, nu în ultimul rând, consolidarea relaţiilor bilaterale româno-norvegiene prin cercetări comune privind patrimoniul cultural al minorităţilor etnice.
„Patrimoniu Deschis. Creşterea accesibilităţii publicului la valorile multietnice din patrimoniul Muzeului ASTRA” a fost ales ca proiect predefinit în cadrul programului PA16/RO12 „Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural”, primind o finanţare 100% nerambursabilă prin Granturile SEE 2009-2014 (Islanda, Liechtenstein şi Norvegia).