Ziua rămâne doar cu răsăritul, apusul devine inutil ca un soare desenat în colţul unei bucăţi de timp. Asta e ziua care nu vrei să se mai sfârşească vreodată, asta e ziua când timpul nu mai are secunde, are aripi, şi tu umbli beat de frumos pe străzile fericirii, asta e ziua fără sfârşit. Zi dăruită ţie de noul născut pentru a o trăi ca pe un vis în locul lui, el având treabă cu suptul. Fără busolă, fără orizont, fără identitate, în ziua fără sfârşit răspunzi doar la numele de tată. Mândria ta uitată prin lumina zilelor obişnuite zboară dintr-o dată atât de sus, jucându-se cu zmeul norilor. Nu ştiu câte zile fără sfârşit trăim într-o viaţă, însă ştiu, cea mai frumoasă dintre ele e cea în care devii, cum bine scriau colegi de-ai mei, tătucă de fătucă…
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
