Ieri, 24 mai, a fots Ziua Înălţării Domnului şI Ziua Eroilor. Cine mai are timp de sărbătorirea eroilor? ŞI, sincer să fiu, nu ştiu cum ar trebui sărbătoriţi eroii neamului. Anii de comunism ne-au făcut să nu mai ştim a distinge sărbătorile adevărate de cele prefabricate. Care sunt eroii României la urma-urmei? Întreb, pentru că istoria noastră, într-o bună măsură, se rescrise sau va fi rescrisă. Ce înseamnă pentru neamul românesc a fie rou? În nebunia pe care o trăieşte România de la Revoluţie încoace, n-a avut nimeni timp să facă ordine în galeria cu eroi. Se aleg eroii noştri numai dintre cei care au trecut pragul eternităţii? În ce măsură pot exista pe vremurile astea eroi în viaţă? Care sunt eroii pe care i-a dat neamul nostru în secolul trecut? Rămânem cu eroii cărţilor de istorie Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Vitezul, Tudor Vladimirescu! Întreb, pentru că o parte din ei nu se mai simt prea bine în postura de eroi, dacă citeşti manualele de istorie alternativă. Sigur, e confortabil să ne facem că sărbătoriim eroii necunoscuţi, care şi-au dat viaţa pentru ţară pe câmpurile de luptă. Poate că e mai bine să-i sărbătorim pe eroii a căror identitate n-o cunoaştem, adică în ziua cu pricina să-i sărbătorim pe cei care întruchipează ideea de erou, altfel ar fi mare deranj în galeria eroilor. ŞI, în definitiv, în ziua asta fiecare îşi sărbătoreşte eroul pe care îl crede de cuviinţă, nu-i aşa? Ce importanţă are dacă, de exemplu, cine este erou pentru unii e trădător pentru alţii? Scriu rândurile de faţă gândindu-mă că, de multe ori, prea uşor bifăm un eveniment, fără să-i aprofundăm învăţămintele pentru prezent şi viitotr. În ce măsură mai putem spune astăzi “eroi au fost, eroi sunt încă?” Ilie Ilaşcu, ca să luăm cel mai recent exemplu, este considerat un erou printre oameni. În ce măsură primeşte Ilie Ilaşcu întreaga noastră gratitudine, pe care o merită cu prisosinţă? Vă invit la mai puţin fast fals, domnilor, de Ziua Eroilor. Dacă tot nu-i meritaţi, respectaţi-le măcar eternitatea!
