Ziariştii şi calcanii

Din când în când, în plin război politic, se insinuează un nou război: războiul calcanilor din Balcani. Cum scade în intensitate scandalul Costea, imediat apare din adâncuri scandalul calcanilor pescuiţi de turci în apele teritoriale româneşti. Spre deosebire de scandalul Adrian Costea, unde analiştii zămisliţi din lichenii prinşi pe zidurile Palatului Cotroceni şi mătasea-broaştei de la Scroviştea, în scandalul  calcanilor hăituiţi de turci nici unul dintre gazetarii mai sus amintiţi nu-şi dau cu părerea. Subiectul le pute prea tare a peşte ca să poată intra în atenţia dumnealor, care se price doar la comentarea spălării banilor murdari. Solzii de calcan, lapţii şi nu în cele din urmă icrele calcanului priponit de turci în apele româneşti ale Mării Negre nu le spun nimic acestor gazetari ai momentului trecător, moment în care Emil îi hrăneşte din palmă. Pot turcii să fure şi mama calcanului, dacă peştii pescuiţi de turci n-au tipărit afişe electorale în Franţa, nu-i interesează subiectul. Dacă ai noştri calcani cu  solzii pe piept nu pun la cale, pe plaja lor sau pe-a noastră, înfiinţarea Alianţei pentru Clacani şi  Guvizi, născută din câteva icre rătăcite de unul Costea, tartorele mormolocilor şi creveţilor parizieni, serviţi direct din polonic, nu sunt băgaţi în seamă de nimeni. Iubitorii de clacni, mai ceva ca iubitorii de preşedinţi, sunt astăzi trişti. Ei aşteaptă să le fie salvată pielea, calcanii, nu corul pescarilor amatori din presă, de noul regim, să fie salvaţi din ghearele turcilor. În ceea ce-i priveşte pe ziariştii zămisliţi de licheni şi  mătasea-broaştei, pe ăştia poate să-i mai salveze doar bunul Dumnezeu. Dacă au vreun Dumnezeu!