Până la urmă s-a întâmplat: Statele Unite şi Marea Britanie au atacat Irakul. Bill Clinton a declarat răspicat că atacurile lansate fac parte dintr-o strategie pe termen lung care urmăreşte să pună capăt regimului condus de Saddam Hussein. E cât se poate de clar; până când preşedintele Irakului nu va fi înlăturat, America n-are linişte. Că Bagdadul întrerupea colaborarea cu inpsectorii care supravegheau procesul de dezarmare, că n-o întrerupeau, deja n-avea nici o importanţă... Se putea invoca sau inventa motive la nesfârşit pentru a ataca Irakul... atâta timp cât ţinta o reprezenta Saddam şi regimul său. Una peste alta, a fost creat un precedent. Cât este el de periculos, că este, se va vedea în timp.
Lipsa de credibilitate a acestei măsuri, să admitem că în cele din urmă ea era necesară, stă în faptul că ieri Camera Reprezentanţilor trebuia să-şi de avotul asupra demiterii lui Bill Clinton. Chiar liderul republican din Cameră a declarat că “după luni de minciuni există motive să se creadă că Bill Clinton nu i-a trimis pe drept pe soldaţii americani la luptă”. Secretrul general al ONU, organism pe lângă care s-a trecut ca şi când nu ar fi existat, a declarat după bombardarea ţintelor irakiene, că ziua este una tristă pentru Naţiunile Unite şi pentru lume.
Într-adevăr, e o zi tristă. Pentru că vulpea a devenit animal de pradă la nivel planetar. Coada ei va fi de-aci înainte băgată peste tot acolo unde botului său îi pute. Un biet animal a fost transformat într-un simbol al răului….. Asta până într-o bună zi în care lupul sau ursul vor fi iarăşi ce-au fost.
Şi atât!
MARIUS TUCĂ
