Cineva a pus mâna pe lampa fermecată, altfel nu-mi explic ce s-a întâmplat cu oraşul ăsta. Toate gunoaiele au dispărut, nu mai vezi nici măcar un chiştoc pe jos, străzile sunt mai netede, gropşiţele nu le întâlneşti decât în obrăjorii brunelor, blondelor, roşcatelor, mulatrelor şi altor naţionalităţi care şi-au băgat mai întâi picioarele în Europa. Panourile electorale au dispărut şi ele, lumea le-a şi uitat, de nicăieri nu ne mai zâmbeşte vreun candidat care a promis marea cu sarea, fasolea cu ciolan, berea cu mititeii, lacul cu apă dulce. Toţi au dispărut fără să lase vreo urmă, „lipitorii” cu bidineaua nu mai sunt nici ei, reprofilându-se probabil în funcţie de necesităţi. Oamenii au ieşit în valuri pe terase să voteze amurgul, ăsta nu le-a promis nimic, râd, mănâncă şi se sărută cu gura plină. Alţi oameni s-au descărcat şi s-au întins pe spaţiile verzi dacă tot s-au terminat alegerile. Se mângâie pe coapse şi şolduri, aşa cum şi oraşul se lasă la rândul său mângâiat pe bistrouri… Am spus bistrouri? Atunci de ce nu m-aţi tras de ziar şi m-aţi lăsat să bat atâta vreme Champe-Elyssee? Căci uitasem să vă spun că scriu de la Paris. La revedere. Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
