Vis de pandemie

14 Dec 2021 | scris de Marian Nazat
Vis de pandemie

Sala de judecată e aproape plină de măști. Îmi  vine rândul   la microfon. Rog completul să mă lase să îmi dau jos botnița. Mi se permite și, de aceea, mulțumesc condescendent.  Și, cu aplomb, încep să turui, o pledoarie cum nu s-a  mai auzit... „Doamna Președintă, Domnule Judecător, permiteți-mi, vă rog,  înainte  de a trece la obiectul cauzei, să  fac un scurt expozeu al contextului în care s-au săvârșit faptele de zădărnicire a combaterii bolilor și omisiunea declarării unor informații ! Așadar,

          «bacilul despre care aș vrea să vă vorbesc
            Se află-aici în sală... știu bine că m-ascultă,
            Dar nu vrea să-și trădeze prezența lui ocultă.
            Intrarea n-a plătit-o, fiindcă-i mititel,
            Dar unde-i lume multă acolo e și el!
            Incognito ca regii și nepoftit pătrunde
            În orice fel de casă; îl întâlnești oriunde:
            În berării, pe stradă, la cinematograf;
            Îi place să se joace cu alți bacili în praf;
            Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
            Și peste tot se ține de bietul om ca scaiul,
            În fabrică, la școală sau pe trotuar haihui, -
            Dar peste tot își vede de-afacerile lui!
            Își dă ades pe credit persoana lui culantă
            Cu o scadență lungă, când nu e... galopantă,
            Regia de tutunuri îi face mult rabat;
            La băuturi spirtoase e cointeresat;
            Din orice-abuz profită... La pândă, invizibil,
            În lupta mare-a vieții e mic, dar e teribil -
            Și chiar atunci când pare că doarme, e deștept,
            La primării el este „consilier de drept”
            Și, tare-n atmosfera comunelor urbane,
            E cel mai mare dușman al speciei umane...»
[1]

           Am tăcut și am înghițit o gură de apă din sticla aflată pe pupitru. Onorabilii s-au  privit nedumeriți, pe deasupra măștilor  și l-au chemat la ei pe jandarmul care supraveghea  sacrosancta încăpere. Îi tot ziceau ceva și gesticulau, cruntați și concentrați, ce mai, figurile lor nu erau deloc prietenoase. După câteva minute, discuția celor trei s-a sfârșit și cerberul însărcinat cu poliția ședinței  s-a îndreptat spre mine. Hotărât și sigur, cu o  mână mângâindu-și pistolul din toc. De pe o ușă lăturalnică a mai apărut încă un coleg  de-al său, la fel de zelos. Sigur vor să mă  ridice, atât am mai apucat să-mi spun în gând, atât !

           M-am trezit speriat. Visasem.  Dar mi-ar fi plăcut să fi fost adevărată întâmplarea. Păi, ce, e vreo diferență între bacilul Koch și virusul COVID ? Noul diavol ne-a speriat  de moarte estimp, însă spaima s-a estompat, căci vorba poetului:

            „O, nu vă fie teamă... și dracul este negru
            Când stă să-l zugrăvească un iconar integru,
            Dar... ici un pic de galben și dincolo puțin
            Albastru... și pe gură o dungă de carmin, -
            Cu toate c-adineaori părea insuportabil,
            Din drac urât și negru devine acceptabil.
            (Dar nu fac oare zilnic cucoanele - și ele -
            Cam tot același lucru pe propria lor piele?
            Ba fac așa chiar domnii - de genul femeiesc...).”[2]

          Că de-ar fi într-atât de negru, nu s-ar  înghesui oligarhii farmaceutici  să-l vândă cu spor neînchipuit vreodată, ce dacă au trebuit să-l vopsească prin părțile esențiale. De aceea, urât sau frumos, natural ori artificial, virusul ăsta zbanghiu va conviețui cu noi  de-acum înainte, n-avem încotro. Așa că, spălați-vă pe mâini și primiți-l cum se cuvine - cu doctorii și cu dezinfectante. Iar la sfârșit, stupiți-i expresia aia de ocară, lăsată nouă de turci: „Hai, sictir !”

 

 

 

 

[1] George Topârceanu, Bacilul lui Koch

[2] George Topârceanu, Bacilul lui Koch

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Editorial

Ultima oră