Virgil Gheorghiu fusese numit de un an la Ambasada României de la Zagreb – atașat cultural. În țară primise, în 1940, Premiul regal de poezie, iar reportajele sale de pe front făcuseră oareșce vâlvă. Ziua de 23 august 1944 îl găsește în capitala Croației, spre care se îndreaptă „Armata roșie, echipată din belșug de Statele Unite”. Hotărăște, brusc, să fugă în zona americană a Occidentului, întrucât nu dorea să se întoarcă într-o țară sovietizată.
„Nu mă întorc ca să mă pun în slujba ocupantului străin, spun. Ca să colaborez cu cotropitorul. Sau ca să devin sclav. E împotriva firii. Nici păsările, cu toată micimea creierului lor, nu intră niciodată de bunăvoie în colivie. Nici o vită, oricât de vită ar fi, nu intră în țarc fără să fie constrânsă. Refuz să mă întorc în România, Excelență”, se explică ambasadorului. Suferă cumplit, fiind legat de vatra natală asemenea copacilor. Și „Copacii nu visează niciodată să călătorească”, iar „Un arbore retezat nu mai e un arbore, e o bucată de lemn mort”. De aici începe drama fugarului, a lui și a soției sale, convins că „Rămânând liber, o fărâmă din România rămânea liberă cu mine”. În definitiv, „este preferabil să-ți pierzi pașaportul și să-ți salvezi identitatea”. Colegii săi diplomați se încolonează cuminți și o iau înapoi spre casă, „Fiindcă sunt români, și românii nu pot trăi fără să spere într-o minune”. Fuge spre Vest, „Spre paradis, pământul unde nu sunt sovietici”. Cum să nu fugă, de vreme ce Ilya Ehrenburg îndemna prin manifestele sale la crimă: „Ucideți ! Ucideți! Pe pământul german nu există nimeni nevinovat, nici printre cei vii, nici printre copiii nenăscuți. Supuneți-vă instrucțiunilor tovarășului Stalin, zdrobind pentru totdeauna fiara germană în bârlogul ei. Distrugeți prin violență orgoliul femeilor germane. Luați-le drept pradă legitimă. Ucideți, ucideți, viteji ostași ai Armatei roșii, în asaltul vostru irezistibil”.
Dar se înșală, ajunge tot în iad. Un iad administrat de americani. Cade în mâna unei patrule și dialogul este spumos:
„- Cunoașteți vârcolaci ? ne întreabă ei.
- Nu, n-am văzut niciodată, răspunde soția mea.
- Germani ?
- Nu, spun. Nu suntem germani.
- Polonezi ?
- Nu. Suntem români.
Cele trei arme sunt în continuare ațintite asupra noastră, dar amenințarea a mai slăbit de când am spus că nu suntem nici germani, nici vârcolaci.
- Ruşi ?
- Nu, suntem români.
Cuvântul «român» nu este cunoscut de cei trei tâlhari. Mă muncesc ca să le explic ce este un român. Dar treaba se dovedește dificilă.
- Român, spun, poporul României. Am moştenit numele de român de la Roma.
- Italian ? întreabă un tâlhar. Sunteţi italian?
- Nu italieni, ci români.(…)
- Documentele, zice unul dintre ei.
Îi întind paşaportul. Îl deschide, în timp ce ceilalți doi ne țin sub amenințarea armelor.
- Dumneavoastră sunteți ? mă întreabă, arătându-mi fotografia de pe paşaport.
- Da, eu sunt.
Le dă paşaportul şi celorlalți doi, care se uită la fotografia mea şi o compară cu figura mea, pentru a se asigura că sunt, într-adevăr, eu. Apoi cel dintâi, cel care mi-l ceruse,îl ia înapoi.
- Care e numele dumneavoastră ?
- Virgil Gheorghiu. Scrie în paşaport. Sunt diplomat român.
- Mințiți, spune tâlharul, devenind deodată furios. De ce mințiți ?
- Nu vă mint, spun, speriat.
- Fiindcă îmi dau seama că-mi caută ceartă. Caută un pretext pentru a mă împușca.
- Numele dumneavoastră e Mihai.
- Nu, numele meu nu-i Mihai. Îmi știu numele...
- Mințiți, strigă el din nou. Sunteți Mihai !
Soția mea și eu suntem consternați. De unde scoate că mă numesc Mihai ? Suntem din ce în ce mai convinși că tâlharii ne caută ceartă pentru a ne împușca.
- Recunoașteți că sunteți Mihai, țipă el.
- Nu sunt Mihai.
- Ăsta sunteți dumneavoastră, nu-i așa ? mă întreabă arătându-mi fotografia de pe pagina stângă a pașaportului meu.
- Da, eu sunt.
- Și aici, mă întreabă, arătându-mi pagina dreaptă a pașaportului. Ce scrie alături de fotografia dumneavoastră ? Aici scrie Mihai. Este exact sau nu ? De ce scrie Mihai alături de fotografia dumneavoastră, dacă nu vă numiți Mihai ? Numele dumneavoastră e Mihai. De ce mințiți spunând că nu sunteți Mihai ?
- Mihai e numele regelui României, spun.
- Dumneavoastră sunteți Mihai ! exclamă americanul. Uitați-vă, numele dumneavoastră e scris cu litere mari pe un sfert de pagină.
- Eu nu sunt Mihai. Mihai este numele regelui României. Eu mă numesc Virgil.
- De ce e scris numele Mihai pe un sfert de pagină, alături de fotografia dumneavoastră, dacă nu sunteți Mihai ?
- E un pașaport diplomatic, aici scrie: «În numele Maiestății sale Mihai, eliberăm acest pașaport diplomatic domnului Virgil Gheorghiu».
E formula utilizată pentru toate pașapoartele diplomatice. Fiecare diplomat este trimisul regelui și numele acestuia e scris cu litere foarte mari. Așa e uzanța.
- Sunteți trimis de rege ?
- Oficial, orice diplomat este trimisul regelui, eu ca și ceilalți.
- De ce v-a trimis ? Regele e tatăl dumneavoastră ?
- Nu. Regele e mai mic decât mine cu șapte ani. Nu poate să fie tatăl meu fiindcă e mai tânăr decât mine, un tată nu poate să fie mai tânăr decât fiul său.
- Atunci regele este fiul dumneavoastră ?
- Nu. Nu puteam să fiu tată la vârsta de șapte ani.
- Ce fel de rudă sunteți cu regele ? Fiindca sunteți, desigur, rudă. Altfel nu v-ar fi trimis în numele lui.
- Nici un fel de rudă. Nu I-am văzut niciodată pe regele României. Numai în fotografii şi la paradă, de ziua națională. Îl vedeam de departe.
Americanii nu sunt mulțumiți deloc de răspunsurile mele. Sunt convinşi că mint.
- Nu sunteți dumneavoastră Mihai, regele României ?
- Nu, câtuşi de puțin.
- Dacă nu sunteți fiul regelui, nici tatăl regelui, nici vărul regelui, înseamnă că dumneavoastră sunteți chiar regele.
- Nu, spun. Nu sunt nici rege, nici Mihai.
Tâlharul se uită la fotografia soţiei mele.
- Sunteţi soția lui Mihai ?
- Nu, spune Mea Tu.
- Dar dânsul e soţul dumneavoastră, nu ?
- E soțul meu, dar nu-i Mihai. El nu-i rege şi eu nu sunt regină.(…)
În jeep e un al patrulea bărbat, şi el mânjit şi mascat ca de carnaval. Are un telefon de campanie şi-l cheamă pe șeful lui. Îl auzim spunând în americană:
- Patrula noastră i-a capturat pe regele şi regina României. Captivii nu vor să recunoască cine sunt, fiindcă le e teamă că americanii îi vor ucide. Cred că democrații ucid regi, tăindu-le capul... Le e frică de americani, deoarece americanii sunt republicani, iar democrații le taie regilor capul. Îi ducem la comandament.
Soldații ne îmbarcă în jeep. Rulăm peste câmpie. Îmi recapăt curajul şi întreb:
- Sunteți soldați americani, adevărați ?
- Soldați americani, răspund ei.
Sunt foarte bine dispuși, fiindcă au făcut o vânătoare foarte bună. Vor primi o medalie. I-au capturat pe regele şi regina României.
- De ce sunteti vopsiţi ca de carnaval ?
- Din cauza vârcolacilor, spune unul dintre soldați. Germania e înţesată de vârcolaci. E o organizație secretă care-i ucide pe americani. Nu-i cunoaşteti pe vârcolaci ? Sunt oameni-lupi.
- Nu, nu-i cunosc.
- Trăiesc ascunşi. Sunt foarte primejdioşi pentru soldaţii americani. Din cauza vârcolacilor ne mânjim faţa înainte de fiecare misiune”.
În cele din urmă, Virgil Gheorghiu este arestat, ca și consoarta sa, după un dialog absurd:
„- Trebuie să existe o acuzație, o suspiciune. Oamenii sunt aruncați în închisoare pentru că au comis o crimă, un furt. De ce suntem acuzați noi ?
- Că sunteți români. Românii sunt dușmanii Statelor Unite. Liniștiți-vă, nimeni nu vă bănuiește că ați fi comis o crimă.
- Și aveți ordinul să-i arestați pe toți românii ? Să băgați tot poporul român în închisoare?
- Nu, numai categoria dumneavoastră e arestată, categoria înalților funcționari români. Această categorie e arestată automat.
- Chiar înalții funcționari nevinovați ?
- Chiar nevinovații. Nu-i arestăm pe indivizi, ci categoria în întregul ei. America este o națiune mare, face totul în mare: a hotărât să aresteze întreaga categorie a înalților funcționari mai degrabă decât să aresteze indivizii unul după altul. E mai eficace, mai pragmatic, mai științific. Se câștigă timp. America a desființat de mult munca artizanală; totul e automatizat. Sunteți diplomat, deci înalt funcționar, deci sunteți arestat automat. Și să nu credeți că vi se reproșează ceva, dumneavoastră, ca persoană.
Știu că Dumnezeu a creat omul ca exemplar unic. L-a creat ca persoană unică. Căderea înseamnă că omul a căzut în mulțime, iar Hristos a venit pe pământ pentru a-l scoate pe om din această mulțime, pentru a-i reda singularitatea. Aceasta înseamnă mântuirea: a-l scoate pe om din mulțimea în care a căzut.
- Dar soția mea nu-i înalt funcționar. De ce ați arestat-o?
- Soțiile înalților funcționari inamici sunt arestate și ele, automat.
- Nu mai e nimic de adăugat.(…)
- Și-acum, ce-o să ni se întâmple ?
- Aveți răbdare. O să luăm o măsură pentru categoria dumneavoastră, o măsură automată. Nu încercați să rezolvați problemele în mod individual. Fiindcă americanii sunt oameni civilizați, ei nu lucrează cu indivizi. Uitați-vă la uzinele lor. Construiesc și fabrici în serie. Când va veni momentul, vom lua o dispoziție pentru întreaga dumneavoastră categorie, automat. Este american way of life.
Pentru mine, fiecare ființă umană este un univers unic, care n-a existat niciodată înainte și care nu va mai exista niciodată după moartea sa”.
După doi ani, cei doi sunt eliberați și se reîntâlnesc într-un orășel din Germania, în care abia supraviețuiesc, fiindcă „în calitate de român, nu ți se recunoaște statutul de refugiat. N-ai nici un drept. Americanii consideră că Uniunea Sovietica a eliberat România. Dacă spui contrariul, ești fascist. De aceea, în calitate de român, n-ai drept la tichete de alimente, nici să locuiești în vreun oraș din Germania, nici să părăsești țara. N-ai dreptul nici să rămâi”.
Prin vara anului 1948, după 3 ani de prizonierat, fugarii trec în Franța, cu complicitatea unui jandarm, întâmplare care încheie volumul de memorii: „La judecata de Apoi, îi voi putea spune Mântuitorului că am descoperit inima Franței acolo unde nimeni n-ar fi bănuit că s-ar putea ascunde: sub tunica cu nasturi de alamă a unui jandarm din Bitche, la începutul lunii august 1948. Sunt sigur că Mântuitorul va zâmbi, aflând unde își poate ascunde uneori Franța inima…”
Marian Nazat
www.mariannazat.ro
